Caiet online. A scrie înseamnă a te citi pe tine

Trois

Poate sunt eu prea superficial, dar cărțile lui Julian Barnes (literatura, nu eseurile) mi-au trezit întotdeauna impresia că ar fi mai degrabă franțuzești, decât englezești. Ajută la asta evidenta francofilie a autorului, normal, dar eu bănuiesc că e mai mult: ceva în subiecte, ceva în tratarea lor, aluziile literare, un pic de filozofie mai mult sau mai puțin șarmantă, ceva cinism, scrisul accesibil, menit uneori să-ți ia ochii precum un balon de săpun.

Trois (titlul original e Talking it over) e o carte publicată în 1991, un roman polifonic, povestea unui triunghi amoros. Fiecare dintre cele trei personaje principale vorbește pe rând, povestindu-și propria variantă asupra evenimentelor. Tehnica este cea a interviului mozaicat – autorul nu intervine niciodată direct, dar prezența sa e subînțeleasă din modul de raportare al personajelor; pe lângă cele 3 voci principale se amestecă uneori și mărturiile alor personaje, mai mult sau mai puțin relevante.

Pe scurt:

Stuart și Oliver sunt prieteni încă din școală, cum nu se poate mai diferiți între ei, dar completându-se cumva reciproc. Oliver este un aventurier de salon, un „artist”, întotdeauna superior, întotdeauna arogant, sclipitor în conversație, gata oricând să se aunce într-o teorie sau alta, ratat, ajuns profesor la un colegiu obscur, dat afară de acolo în urma reclamațiilor unei eleve agresate. Stuart lucrează într-o bancă, este serios, muncitor, timid, plictisitor, uneori poate mai greu de cap, subordonat (de bună voie) prietenului său.

Stuart face cunoștință, printr-o agenție, cu Gillian, cei doi se îndrăgostesc și se căsătoresc. În timpul nunții Oliver face însă o neașteptată pasiune pentru nevasta prietenului său, așa că începe la întoarcerea lor din luna de miere să o curteze asiduu. Ea îl privește la început cu milă, ține totul în secret, se simte apoi flatată, puțin câte puțin e sedusă. Stuart află într-un târziu de ceea ce se întâmpla la spatele său, face crize de gelozie, cei doi se despart, Gillian și Oliver se căsătoresc, Stuart rămâne singur și plin de resentimente.

Până când Gillian hotărăște să pună la cale o mică scenă pentru ochii lui Stuart, ca să îl ajute să treacă peste. Și reușește (chiar dacă nu exact cum își imaginează ea, dar asta rămâne de văzut în continuarea apărută câțiva ani mai târziu, Iubire etc.).

Secretul cărții stă în titlul ei adevărat. Nu povestea trio-ului amoros – de altfel cu totul lipsită de dramatism, poate mai puțin la sfârșit – e adevăratul subiect, ci mai degrabă ce și cum alege fiecare dintre personaje să povestească, atunci când îi vine rândul. Pentru că fiecare are ceva de mărturisit, dar și ceva de ascuns, ceva de justificat, ceva de vindecat. Fiecare e un martor infidel (e invocat un proverb rusesc: “He lies like an eyewitness”), fiecare se minte mai mult sau mai puțin pe sine însuși.

Personajele sunt credibile și interesante, dragostea și (in)fidelitatea două teme puternice, deznodământul surprinzător, structura originală. Și atunci ce aș reproșa romanului?

Prea multă psihanaliză “populară”, de genul celei din filmele americane (dacă era vorba de un singur personaj ar mai fi fost cum ar mai fi fost, dar toate cele 3 principale ajung să fie explicate prin prisma relației cu părinții în copilărie), câteva derapaje livrești care la un moment dat parcă devin exagerate („baliverne”, cum le caracterizează unul din personaje), artificialul de pe alocuri al poveștii. Și cinismul ei, ca să fiu sincer.

„Fericirea unui om e adesea clădită pe nefericirea altuia, așa merg lucrurile. E greu și-mi pare teribil de rău că a trebuit să fie Stuart. Probabil mi-am pierdut un prieten, cel mai vechi prieten al meu. Dar n-am avut de ales, zău așa. Nu avem niciodată de ales, numai dacă ne schimbăm complet ca persoane. Dacă vreți să dați vina pe cineva, dați-o pe cel care a inventat universul, dar nu pe mine.”

Julian Barnes, Trois (1991), trad. Cornelia Bucur

Anunțuri

Comments on: "Trois" (1)

  1. […] personajelor seamănă puțin cu cea din Trois și Iubire, etc.: doi băieți, unul hai să-i zicem comun, celălalt strălucit, o fată, mama […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: