Caiet online. A scrie înseamnă a te citi pe tine

Archive for Februarie, 2011

Coperte de cărți

50+ Vector-Based Book Covers

Anunțuri

The Memory of Running

Mi-a plăcut această carte care pare să se vrea a fi film (poate pentru că autorul ei e un scriitor eșuat în actor?), mi-a plăcut pentru că e sinceră, foarte umană, amestecă într-un mod special realul cu teritoriul mai puțin afectat de constrângeri al poveștii, e demonstrativă fără a fi enervantă, e sensibilă și frumoasă. E ciudat că era cât pe ce să rămână doar citită, nu și tipărită: noroc cu Stephen King care vorbind despre ea a adus-o în atenția editorilor (alt capitol care pare a fi luat dintr-un film).

Pe scurt:

Smithy Ide, personajul principal al romanului, este prototipul ratatului “perfect”: fără prieteni, fără vreo prietenă, trecut de 40 de ani, obez, cu o slujbă oarecare într-o fabrică de jucării, refugiat în alcool.

Într-un accident de mașină ambii săi părinți mor. Întors acasă după înmormântare Smithy descoperă o scrisoare care îl anunță că o morgă din Los Angeles a identificat-o (după amprenta dentară) pe sora lui, dispărută cu mulți ani în urmă. Beat, Smithy se urcă pe vechea lui bicicletă din copilărie și pedalează la întâmplare departe de casă. E începutul unei călătorii de-a lungul Americii, plină de tot felul de peripeții, înâlniri semnificative, un lent proces de regăsire interioară și povestea redepănată de Smithy a sorei sale, Bethany, bolnavă de schizofrenie.

Iar Smithy “I don’t know” descoperă pe parcurs nu doar o cale de a face pace cu trecutul, ci și o dragoste care aduce cu ea speranța unui viitor.

Sigur, procedeul e de o simplitate în fața cărora unii vor strâmba din nas, dar personajul principal vede totul cu ochi de copil – și astfel te cucerește. Călătoria sa nu este o fugă de trecut sau de realitate – dimpotrivă, un ritual de purificare și închiderea unei paranteze. Pentru a ști cine ești trebuie să te povestești, pare a zice iar și iar această carte, ai nevoie de alții pentru a te vedea, singurătatea nu poate rezista cuvintelor, de suferim suferim toți, viața e frumoasă chiar și așa.

O să o pun pe același raft cu: Oameni și șoareci (John Steinbeck), Forrest Gump (Winston Groom), Culoarul morții (Stephen King), Eleganța ariciului (Muriel Barbery).

Ron McLarty, The Memory of Running (2004), 4*/5

Despre aceeași carte: bookreporter / about.com

11

Foaie de orez.

Răbdător desenate

amprente în tuş.

Despre psihanaliză

– Tu nu trebuie să dai sfaturi, a spus. Vouă, șamanilor, nu vă place niciodată să recunoașteți că puteți să vindecați – dacă e adevărat că puteți.
– Diferența dintre terapie și analiză, am spus, e că în terapie terapeutul crede că știe ce e bine pentru tine. În analiză descoperi singur.
– Ce i-ai spune unui pacient care se distruge singur?
– L-aș avertiza.

 

– Ai o încredere remarcabilă în oamenii ăștia.
– Primii analiști chiar s-au gândit la structura minții omenești, am spus, la ce înseamnă să fii copil, să fii o ființă sexuală, să fii cu alții – să trăiești în societate sau în civilizație, ca un animal sexuat, și să trebuiască să mori. Ei știau că fiecare oră din trecut, cum spunea Proust, ne e gravată pe trup, e de fapt materia din care e făcut trupul.

 

Nu ți-ai dat seama niciodată că psihanaliza nu-i face pe oameni mai buni, mai amuzanți, mai inteligenți? Îi face să fie și mai absorbiți de ei înșiși.

Hanif Kureishi, Am ceva să-ți spun (2008)

Autocompătimire

Întrebarea se pune dacă nu cumva romanul este o formă de autocompătimire.

John Fowles, Daniel Martin (1977)

Trupul moare, apa se înnourează

Oare ce s-a întâmplat cu acest om?
Toată după-amiaza (ieri, alaltăieri şi azi) a stat privind o flacără.
Seara s-a năpustit pe scări la mine şi mi-a spus:
“Trupul moare, apa se înnourează, sufletul ezită
şi vântul uită, veşnic uită,
dar flacăra rămâne aceeaşi.”
El mi-a mai spus:
“Ştii că iubesc o femeie care a plecat poate către celălalt tărâm; nu pentru asta eu par atât de pustiit.
Încerc să merg înainte ca o flacără pentru că aceasta rămâne aceeaşi.”
Apoi mi-a spus povestea vieţii lui.

G. Seferis, Domnul Stratis Thalassinos descrie un om

The culture of fear

Reacţie la campania zeromicrobi.ro, lansată de Unilever pentru promovarea produsului Domestos în școală (și pe bloguri) – nu știu cât din campanie e cu adevărat pro-igienă și cât își propune să transforme microbii într-un mare bau-bau.

Permiteți-mi așadar să vă ofer și partea cealaltă a monedei: Myth of a germ-free world: A closer look at antimicrobial products

“The culture of fear leads people to make impulsive decisions and buy a lot of antimicrobial products that are not really needed”

Microorganisms are very diverse; they include bacteria, fungi, archaea, and protists; microscopic plants (green algae); and animals such as plankton and the planarian.

Microorganisms are critical to nutrient recycling in ecosystems as they act as decomposers. As some microorganisms can fix nitrogen, they are a vital part of the nitrogen cycle, and recent studies indicate that airborne microbes may play a role in precipitation and weather. Microbes are also exploited by people in biotechnology, both in traditional food and beverage preparation, and in modern technologies based on genetic engineering. However, pathogenic microbes are harmful, since they invade and grow within other organisms, causing diseases that kill people, other animals and plants. [Wikipedia]

PS: Domestos foloseste hipoclorit de sodiu ca ingredient activ, substanță care se descompune cu ușurință în mediu.

Nor de etichete