Caiet online. A scrie înseamnă a te citi pe tine

Archive for Mai, 2011

Un şmecher simpatic

Poate că Ancăi îi plac călătoriile imaginare și ai zice că-i o romantică incurabilă, dar când încerci să o lucrezi la sentiment nu e chip să nu vadă prin tine:

Motanul este coşmarul nopţilor mele şi îi doresc strămutare grabnică! Credeaţi însă că asta este tot? Nu, căci în zilele când Motanul este ocupat cu treburile lui motăneşti locul acestuia este luat de motănel! Motănelul este un tip roşcovan şi tânăr, cu lăbuţe moi, botic alb şi comportament similar Motanului, doar că pe o voce mai slabă (deh, deabia i se conturează corzile vocale). Din când în când se trezeşte la noi în bloc, nu ştie nici el cum, şi începe să miaune semne de întrebare până când acestea ajung la tine ca semne de exclamare. Motănelului îi place să fie invitat la tine în casă, să fie ţinut în braţe şi să îţi toarcă drept recompensă. Este un şmecher simpatic, însă noi ştim că cei doi lucrează împreună ca să pună lăbuţa pe conserva aia de ton care zace de trei luni în dulapul din bucătărie…oooo, ştim noi cum lucrează minţile pisiceşti! Ştim, că am avut o noapte întreagă să ne gândim la planurile lor diabolice şi mârşăveşti!

The Peach Keeper

M-am păcălit, o recunosc sincer, dar măcar nu trebuie să îmi caut scuze: am una foarte bună la îndemână, blogul lui Octavian, unde scrie negru pe alb “Există un strat al lecturii în care “The Peach Keeper” este o carte cu o narațiune facilă și total neexigentă”. Din care eu am înțeles “doar unul din straturi e…”, și nicidecum “singurul strat e..”.

Dar din păcate ăsta e adevărul. “Sudul atemporal”, “tensiunile atavice”, “elementele magice”, “drama și rezoluția”… toate se rezumă până la urmă la un roman de dragoste poate nu chiar a la Sidney Sheldon, dar nici foarte departe: fata scăpătată de care se îndrăgostește tânărul bogat și melancolic, fata bogată, invidiată de toată lumea, dar în realitate singură, neconsolată și, la peste 30 de ani, încă sub dominația mamei (stați fără grijă, își va găsi în final nu doar independența, dar și bărbatul perfect), balurile și recepțiile cu ținute de mare gală, mese fastuoase, conacele de vis ale milionarilor, dramele de familie, secretele bine păzite care ies, cum altfel, la iveală, o crimă misterioasă, un seducător fără scrupule, un copil din flori și, pentru culoare locală, câteva aluzii la magie. Scenariul perfect pentru o telenovelă siropoasă.

Fool me once, shame on you!… 🙂

Sarah Addison Allen, The Peach Keeper (2011), 1,5*/5

Blog Walk (Citind devenim mai empatici)

The Brain Is Made of Its Own Architects: „The first order of business for new nerve cells is finding where, among the 100 billion neurons of the nervous system, their partners are waiting. They do so by following a chemical trail. The tip of the axon, called a growth cone, senses chemicals drifting by. Responding to these cues, the axon grows like a vine toward attractive chemicals and away from repellent ones. The chemical cocktail has a different flavor from one part of the body (or brain) to the next. The nervous system further directs these wandering axons by placing guide cells along their path. Some guide cells release navigational chemicals. Others become part of the path itself, as migrating axons grab the cells and climb them like ropes. Guide cells even babysit axons that arrive at a destination early, before a partner cell is available to connect. Without a viable partner the axon would die; the guide cells form temporary synapses with the axons until the intended target is found.”

How Reading Improves Your Social Life: „I just came across a study suggesting that fiction readers tend to be more empathic than non-fiction readers. This could of course be correlation rather than causation – maybe the kind of person who likes fiction is more empathic to start with – but the researchers think not. They believe that there’s something about exposure to fiction – the direct immersion in another person’s mind and body – that stimulates our empathic muscles.”

Anti-modele românești – „profetul” Dan Puric: „ce lipseşte? – un anumit spirit critic în discurs”

Ce naiba e de făcut când? „Deci, ce faci cu cărţile citite de mult? Vorbeşti despre ele pe baza opiniei din trecut? Le reciteşti? dar cât poţi reciti? şi chiar şi aşa, de unde ştii că n-o să-ţi schimbi din nou părerea, odată cu viaţa?”

Can the tax code cause us to spend too much?: „There’s a phenomenon we call the “illusion of money,” which is the idea that we typically pay attention to nominal amounts of money rather than real amounts. For example, the illusion of money means that if inflation is 8%, and you get a 10% raise, you would feel better than if there was no inflation and you got a 3-4% raise. The basic idea is that we pay attention to the nominal amount rather than the purchasing power, and don’t realize what our money is really worth.

In terms of our tax code, this suggests that in the US we focus on our gross yearly income, feel richer than we really are, and consequently end up spending more money.”

The Way We Think About Risk is Risky: „We worry about some things more than the evidence warrants (vaccines, nuclear radiation, genetically modified food), and less about some threats than the evidence warns (climate change, obesity, using our mobiles when we drive). That produces what I have labeled the Perception Gap, the gap between our fears and the facts, which is a huge risk in and of itself.”

Replici de agățat de prin filme adunate“You’re good looking, you got a beautiful body, beautiful legs, beautiful face, all these guys in love with you. Only you’ve got a look in your eye like you haven’t been fucked in a year.”

Decizii: „Vă puteţi imagina? Tânăra superbă şi doamna care nu arăta foarte bine, dar cu un trandafir în mână. Şi nu era frumoasă, era chiar destul de urâtă şi îmbătrânită. Voi ce aţi fi ales?”

Câinii de pe strada Albinuţa: „Dintr-o dată umbre întunecate începură să-mi dea târcoale, se strecurau pe lângă mine, dar nici un sunet, nici un zgomot nu venea dinspre ele. Asta era cel mai rău, fiindcă nu te poţi apăra de ceea ce nu vezi, şi mi s-au înmuiat picioarele de frică. De vreo două ori am vrut fie să mă întorc, fie să mă caţăr pe unul din garduri şi să rămân acolo până în zori, când, escortat de poliţie, aş fi putut ajunge acasă în siguranţă. Am mers mai departe mânat de un fel de automatism, terorizat de ideea că orice schimbare în comportamentul meu ar declanşa atacul umbrelor.”

RIP Mircea Horia Simionescu

Părere personală: unul din marii scriitori români… A murit azi, la 83 de ani. De ceva vreme tot doream să pun mâna să recitesc câteva din cărțile lui (vezi seria de autor de la ed. Humanitas).

Ambitiile mele se concretizau in caiete confectionate de mana mea – arta invatata de la prietenul meu Radu Petrescu -, din hartie pe care o cumparam (in timpul razboiului, se gasea inca hartie buna). Exista si o meserie, care acum nu mai exista: aceea de cartoneur, care consta in impaturirea, brosarea, lipirea si cartonarea hartiei; asa se faceau caietele si cartile de mana – deloc inferioare ca aspect celor editate. Indraznesc chiar sa spun ca aparitiile editoriale din acei ani erau cam desfrunzite, prea usor se deschiolau si, mai totdeauna, aveai de-a face cu niste fascicule zburatoare, care nu puteau fi prea des rasfoite. Atunci am facut munca de caligraf. In Ratacirile unui caligraf, carte scoasa la o editura din Targoviste, care m-a omagiat astfel, se vorbeste despre tot acest „atelier de confectii” de hartie. Poate ca si asta o fi dus la viziunea, destul de timpurie, a lumii-ntregi facute din hartie. Inainte de a ajunge la viziunea lumii ca biblioteca, am vazut lumea ca pe un fagure urias de casete, aidoma celor de la serviciul de cartare de la posta, unde mama mea, care era functionar postal, trecea de la o caseta la alta purtand un sort dotat cu un buzunar mare. Din acesta scotea plicurile, pe care astfel le trimitea in directia ceruta. Am avut atunci, repet, nu viziunea unei lumi formate din insule, istmuri, munti, stramtori si alte forme geografice ale planetei, ci a unui labirint, cat de cat organizat, al directiilor. Iar aceasta idee mi-a dat-o… Posta din Targoviste, unde mama lucra ca functionara, iar dirigintele acesteia era bunicul meu matern, o autoritate in oras. In treacat fie spus, am vorbit la telefon pentru prima data la doi ani si jumatate, abia incepusem sa articulez primele propozitii cu subiect si predicat – pentru ca exista telefon la posta, dar exista telefon si acasa, la bunici. Vorbeam cu bunicul meu, trei minute, cinci, la un aparat la care invarteai de o manivela ca de o roata de put, ba mai si curenta biata masinarie.

Mircea Horia Simionescu

Filmare la nuntă

Cu imaginație și talent, iese altceva decât DVD-ul standard pe care probabil îl vezi o dată sau de două ori în viață. 🙂

Cum să te descurci fără mâini

Librăria cu o singură carte

O idee originală de marketing: „the monobookist bookstore”.

Andrew Kessler este autorul unei cărți despre misiunea NASA din 2008 de pe Marte și a decis pentru promovare (nu doar a cărții, ci și a ideii de explorare a spațiului extraterestru) să amenajeze o librărie care să vândă doar cartea lui: Martian Summer.

Kessler said he decided to set the shop up because, given publishing’s current difficulties and his own position as „a new, non-famous, scandal-free author”, he was „a little worried about how anyone would ever see my book”.

Nor de etichete