Caiet online. A scrie înseamnă a te citi pe tine

Archive for Iulie, 2011

Nu mă lăsa în voia unei ființe umane speriate

Oamenii ar putea înălța, din când în când, o astfel de rugăciune plină de bun-simț: “Doamne, Dumnezeule, nu mă lăsa în voia unei ființe umane speriate”.

Kurt Vonnegut, Pușcăriașul, 1979 (p. 185)

Blog Walk (Zâmbiţi, vă rog!)

7 Curious Cases of Criminal Cats: „No one knew that Henry, a cat in Loughborough, Leicestershire, England, was stealing laundry from clotheslines until his owner Louise Brandon caught him in the act. The shocked woman followed Henry, who was carrying a sock in his mouth, into the house. Brandon saw him stash the stolen sock behind his cat bed, where she found his collection of 51 socks!”

Un miliard de dolari s-a dus pe spații verzi în București, în patru ani: „Suma este colosală: doar din bugetele PMB și ale sectoarelor s-au strâns 2,63 miliarde lei (908 milioane de dolari) pentru întreținerea spațiilor verzi. O sumă de cinci ori mai mare decât cea cheltuită de Primăria Parisului pentru spațiile sale verzi. La aceste sume de milioane se mai adaugă 87 de milioane de dolari din fonduri europene, tot pentru spații verzi.”

In Defense of Privacy: The 20th Century’s Most Reclusive Authors: „Until New York Magazine tracked him down in 1996 (using an online service that cross-referenced credit card and telephone numbers), no reporter had interviewed Pynchon in four decades. By this time, he had been back in New York for six years or so, and embracing a very low-key lifestyle.”

Va urma: Noaptea Bibliotecilor pe 1 octombrie: „Dacă stau şi mă gândesc bine, cele mai serioase şi mai complicate cărţi la bibliotecă le-am citit, şi cred că asta e valabil şi pentru mulţi dintre voi. Mi-e greu să cred că iei o carte de filosofie, istorie sau teoria literaturii, te pui frumos în pat cu o limonadă/ceai rece lângă tine şi gata, lectura merge ca unsă, te concentrezi şi o termini.”

Ultimul Murakami, lumea sub-2lunară, 1Q84 şi 2Q11: „Trenul 1Q84 trece peste un macaz: în stânga rămân singurătatea şi oamenii dispăruţi pentru totdeauna, în dreapta răsar personajele fantastice (Oamenii mici, clonele, Crisalida de aer) şi întâlnirile imposibile redevin realitate. Undeva între 1Q84 şi 2046, şi unii dintre noi înaintăm într-un timp deraiat 2Q11, 2Q12 şi ne amintim clar senzaţia declicului, chiar dacă nu mai ştim unde şi când s-a produs. Este o lume în care „luna este de hârtie”, precum în melodia lui Nat King Cole. […] poate că universul propus de Murakami este mai grav decât lumea totalitară din 1984 al lui Orwell, pentru că totalitarismul este metafizic”

Infografice: încă n-am descoperit America. Dar s-ar putea să nici nu existe: „Există, e drept, la infografice, un principiu comun: una din axe e adesea a timpului, ca la fizică. Dar această axă şi însăşi ideea de axe încep să dispară din reprezentările contemporane. E limpede de ce: spre deosebire de profesorii de fizică de liceu şi cartografi, noi reprezentăm realităţi fără “măsurabilitate”, vorba lui Baudrillard. E vorba fie de hărţi mentale, fie de încercări de cartografiere a spaţiului virtual, care nu are nici nord, nici sud şi nici, cum spuneam, unitate de măsură.”

Zâmbiţi, vă rog!: „Iar aici avem o adunare conspirativă a furnicilor capitaliste care complotează împotriva muncitorimii. Din fericire, continuă el arătând spre furnicile soldaţi de pe partea exterioară a uşii, uneltirea lor a fost ascultată de muncitorii vigilenţi. Capitaliştii, cu vieţile cruţate de poporul milostiv de rând, erau indivizi răzgâiaţi, incapabili să supravieţuiască fără masele care să trudească pentru ei. Singurul lucru la care se pricepeau era să-şi piardă vremea cu artele. Prin urmare, fiind puşi în faţa acestei încercări, au dispărut ca specie.
– Numai că lucrurile au stat exact invers, obiectă Peter. Civilizaţia furnicilor a fost dată peste cap atunci când unora dintre furnici au început să le crească cleştii şi să se organizeze în grupuri. Nu poţi contrazice geologia.”

Pe de-a-ntregul?

Când cineva susține că e îndrăgostit de doi oameni în același timp, după părerea mea, e îndrăgostit doar pe jumătate de fiecare dintre ei. Dacă ești pe de-a-ntregul îndrăgostit de unul, atunci pe celălalt nici nu-l mai observi. Problema nu se mai pune. Dacă ați fost vreodată în situația mea, veți înțelege. Dacă nu, veți prefera soluția matematică.

Julian Barnes, Iubire etc., 2000 (p. 228)

Lumea crede numai ceea ce știe deja

[…] dorind să vând în vreun fel dezvăluirea unui complot, nu trebuia să-i furnizez cumpărătorului nimic original, ci numai și în special ceea ce ori aflase deja, ori ar fi putut afla mai ușor pe alte căi. Lumea crede numai ceea ce știe deja, iar asta era frumusețea Formei universale a Complotului.

Umberto Eco, Cimitirul din Praga, 2010 (p. 84)

Cimitirul din Praga

Ce roman indigest (în ciuda faptului că abundă în festinuri și descrieri de mâncăruri, care de care mai ispititoare)! Autorul care m-a cucerit cu Pendulul lui Foucault și volumele de articole de data asta dezamăgește cu acest Cimitirul din Praga în jurul căruia s-a făcut atât de multă vâlvă.

E un roman demonstrație. E o încercare pe de o parte de a documenta circulația unei singure idei (cea a dușmanului care conspiră împotriva lumii), în diverse încarnări (iezuiții! masonii! evreii!) și însoțită de detalii tot mai picante și mai convingătoare. Iar pe de altă parte e o disecție a metodelor și intereselor serviciilor secrete de ieri și de astăzi, uneori intrând în conflict unele cu altele, dar întinzându-și adesea unul altuia câte o discretă mână de ajutor. Iar din acest ultim punct de vedere romanul nu face decât să elaboreze câteva din punctele de vedere ale lui Umberto Eco făcute publice și cu ocazia scandalului WikiLeaks: marea majoritate a materialelor cu care lucrează serviciile țin de fondul informațiilor comune, bârfe și articole din ziare; o informație e credibilă doar dacă vine să confirme o bănuială sau un zvon mai vechi; principalul interes al unui serviciu e de a livra informații care să îi justifice funcționarea (și bugetele); dușmanul trebuie inventat, pentru a putea fi ulterior distrus; scopul scuză mijloacele; propaganda ca instrument de manipulare sau de distragere a atenției de la problemele reale.

În ceea ce privește argumentele referitoare la circulația și mai ales reciclarea textelor și ideilor referitoare la Complotul Universal – proces culminând cu publicarea în 1903 în Rusia de către Ohrana, poliția secretă țaristă, a Protocoalelor Înțelepților Sionului, un plagiat după un text mai vechi fără caracter antisemit -, demonstrația e într-adevăr impresionantă. Mai ales că Umberto Eco precizează la sfârșitul cărții că „singurul personaj inventat din această poveste este protagonistul, Simone Simonini. Toate celelalte personaje (în afară de câteva figuri minore şi marginale, cum ar fi notarul Rebaudengo sau Ninuzzo) au existat realmente şi au făcut şi spus lucrurile pe care le spun şi le fac în acest roman. Afirmaţia nu este valabilă numai pentru personajele care apar cu numele lor adevărat (şi, cu toate că multora poate să li se pară neverosimil, a existat cu adevărat şi un personaj ca Léo Taxil), ci şi pentru figuri care apar cu nume fictive doar pentru că, din economie narativă, am pus o singură persoană (inventată) să spună şi să facă ceea ce, de fapt, fusese spus sau făcut de două (reale din punct de vedere istoric).”

Dar ce folos, când se știe că nu există argumente care să poată convinge un adept al teoriei conspirației?

Pe scurt,

Cartea e un jurnal pe două voci (deși uneori rezumat de un Povestitor dornic să ajute cititorul), cea a căpitanului Simonini și cea a abatelui Dalla Piccola: ambii sunt amnezici în ceea ce privește evenimentele recente și confuzi în privința identității lor, ba chiar bănuiesc că ar putea fi una și aceeași persoană, așa că încearcă să aplice metoda sugerată de un Freud întâlnit întâmplător și își deapănă viața în scris, în speranța că vor înțelege ce îi leagă și mai ales ce nu-și pot aduce aminte. Simonini e un fals notar, fugit din Italia și refugiat la Paris, specializat în falsificarea de diverse acte, de la testamente scrise în beneficiul plătitorului și până la documente de interes pentru serviciile secrete. E de asemenea adevăratul autor al Protocoalelor Înțelepților Sionului, text antisemit plătit și apoi publicat de Ohrana, ca diversiune împotriva revoluției, dar în realitate gândit, copt și modificat la nesfârșit pe parcursul mai multor decenii.

Se amestecă așadar în jurnalul lui Simonini masoni, iezuiți, carbonari, fanatici, bolnavi, naivi, conspiratori, victime și agenți secreți. Nu lipsesc crimele, scena descrisă în Protocoale a întâlnirii din Cimitirul din Praga devine aproape o obsesie a protagonistului, înlănțuirea de întâmplări e atât de rapidă încât e aproape imposibil să ții ritmul cu noianul de fapte, date, locații și personaje. Documentarea e minuțioasă și foarte detaliată, viața lui Simonini e doar pretextul pentru a zugrăvi o întreagă epocă.

De ce nu mi-a plăcut cartea? Am zis-o mai sus, e demonstrativă, nu trăiește de sine stătător, ci e doar o construcție artificială ridicată pentru a oferi rezumatul unei bibliografii. Personajul principal, schizofrenia sa, pretextul jurnalului, aventurile sale – toate sunt prea puțin credibile și nu reușesc să animeze curiozitatea cititorului. E un fals roman, toată acțiunea pare improvizată la repezeală pentru a urmări posibila poveste a Protocoalelor. Pe alocuri detaliile politice și istorice devin, cel puțin pentru mine, destul de obscure și de greu de urmărit – mai ales cele ce țin de insurecțiile Carbonarilor, ce aveau să ducă ulterior la unificarea Italiei. Iar textul în sine e greu de citit, mai ales primul capitol al cărții, aproape ilizbil. Nu știu în ce măsură e și vina traducătoarei, Ștefania Mincu, sau graba editurii de a veni cu traducerea aproape imediat după lansarea cărții. Nu o recomand decât pasionaților de istorie și fanilor lui Umberto Eco. Pentru ceilalți, există și lecturi mai plăcute…

Umberto Eco, Cimitirul din Praga (2010), ed. Polirom, trad. Ștefania Mincu, 2,5*/5

Au mai scris despre carte: Mihnea Măruță / Jovi / Dragoș C. Butuzea

Cât de sigur e vaccinul anti-HPV?

Un infografic sugestiv care însumează ultimele statistici referitoare la riscurile pe care le presupun cancerul de col uterin și respectiv vaccinul împotriva acestei boli.

Nimeni nu dă nici o ceapă degerată

– Știți ce o să omoare planeta asta până la urmă? […]

– Lipsa totală de seriozitate, am răspuns eu. Nimeni nu dă nici o ceapă degerată pe ceea ce se întâmplă cu adevărat, pe ce o să se întâmple de-acum înainte sau pe cauzele care ne-au băgat din capul locului în rahatul ăsta.

Kurt Vonnegut, Pușcăriașul, 1979 (p. 245)

Nor de etichete