Caiet online. A scrie înseamnă a te citi pe tine

Zice-se că Tom Sharpe ar fi unul dintre cei mai mari umoriști britanici în viață, cu multe cărți vândute (la noi câteva traduse de Polirom) și niscaiva premii pentru umorul său negru. Un roman al său suna așadar ca o lectură promițătoare de vacanță. Însă nu întotdeauna ceea ce scrie pe coperte are acoperire în realitate, așa că rezultatul a fost un pic dezamăgitor.

Lectură ușoară? Bifat.

Acțiune întortocheată, cu un final care se îndreaptă spre dezastru? Bifat.

Personaje aiurite? Bifat.

Happy end? Bifat.

Umor? Mai puțin și provenind mai mult din caricaturizare și din clișee. Totul e dus la extrem: și personajele, și lamentările nesfârșite ale soților la adresa nevestelor, și năzbâtiile odraslelor, și cantitățile de alcool băute, și rezolvarea finală a conflictului (băiatul pe care Wilt trebuie să îl mediteze la istorie în vacanță, împotriva voinței amândurora, dispare convenabil din scenă trăgându-și un glonte în cap).

Și pentru că e vorba doar de ultimul roman dintr-o serie consacrată familiei Wilt, senzația mea a fost că autorul a fost mai interesat să le readucă aminte cititorilor portretele celor doi soți și ale celor patru gemene diabolice ale lor, decât să dezvolte acțiunea propriu-zisă a cărții.

Poate Porterhouse Blue ar fi fost o variantă mai potrivită de lectură?

Tom Sharpe, The Wilt Inheritance (2010), 2*/5

Au mai scris despre carte: The Guardian

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: