Caiet online. A scrie înseamnă a te citi pe tine

Casa Verde

În anii 60 Vargas Llosa încă își propusese probabil să fie un scriitor incomod. Atât la propriu (stil de a scrie), cât și la figurat (subiecte abordate). Din acest punct de vedere Casa Verde, roman publicat în 1966, e exemplul perfect. E o carte cu miză din ambele puncte de vedere, o carte ambițioasă care nu își menajează deloc cititorii.

E greu să îi urmărești structura: sunt urmărite alternativ mai multe fire ale acțiunii, separate temporal și spațial, iar suprapunerile și conexiunile nu se clarifică până bine după jumătatea cărții (de exemplu, pentru același personaj e folosit fie numele, fie porecla, fie un nume generic, cum ar fi “sergentul”). La nivel micro, același lucru: o tehnică elaborată, descrieri detaliate cu ambiții cinematografice, ruperi de ritm, dialoguri întrepătrunse, salturi în timp și de la un personaj la altul. Efectul e foarte reușit, în mijlocul unui haos organizat îți dă senzația de a fi martor direct și omniștient, dar te obligă în același timp să fii mereu în priză.

Cum însă nici unul din firele acțiunii nu este foarte spectaculos în sine, condiția este să ai răbdare și să aștepți să se contureze personajele și puzzle-ul gigantic care le va conecta viețile și destinele. Multe din cărțile lui Varga Llosa sunt despre Istorie, dar aceasta nu e povestită niciodată direct, ci poate fi doar intuită, adunând meticulos istorie a unui individ cu istorie a unui alt individ. Casa Verde e așadar despre colonizare și “civilizare” în Peru: spuneți-i cum vreți, un amestec de exploatare, religie, bani, progres, cruzime și suferință. Sigur, și despre speranțe, dragoste, întâmplare, dar perspectiva care predomină e una cinică.

Pe scurt:

Casa Verde e numele primului bordel din Piura, construit de Don Anselmo, un străin misterios, sosit de ceva timp în oraș. Povestea de dragoste dintre acesta și Antonia, o tânără oarbă, fără părinți, se termină tragic: răpită de Anselmo și ținută ascunsă în Casa Verde, Antonia naște o fetiță dar moare, iar părintele Garcia în fruntea unei mulțimi revoltate dă foc bordelului. Peste ani, Anselmo va fi bătrânul harpist care cântă în noua Casă Verde, a cărei matroană e chiar fetița salvată atunci din foc.

În același bordel eșuează și Bonifacia, fosta preferată a măicuțelor din Santa Maria de Nieva, sat din pădurea amazoniană. Ea e nevasta sergentului Lituma, dar după ce acesta ajunge în închisoare, urmare a unei partide teribile de ruletă rusească, unul din prietenii soțului întâi o violează, apoi îi devine pește.

În drum spre o leprozerie, fugarul Fushia își rememorează zbuciumata viață, diversele scheme cu care năzuise toată viața să se îmbogățească. Ultima dintre ele: furtul bulgărilor de cauciuc strânși de indieni pentru “moșierii” albi și vânzarea acestora la subpreț. E ajutat de Jum: torturat cu sălbăticie de armată pentru că denunțase exploatarea tribului său de către albi, acesta își caută cu încăpățânare (dar fără succes) dreptatea.

Mario Vargas Llosa, Casa Verde (1966), ed. Humanitas, 2010, trad. Mona Țepeneag, 4*/5

Au mai scris despre carte: Adrian Jugaru / Patrick O’Boyle

Anunțuri

Comments on: "Casa Verde" (4)

  1. […] pe banca’ Calauza a citit ‘Cartea Verde’ a lui Vargas Llosa: ‘Multe din cărțile lui Varga Llosa sunt despre Istorie, dar aceasta nu […]

  2. […] n-am citit Casa verde de Llosa, dar am trecut-o pe listă după ce am parcurs recenzia făcută de călăuza şi am […]

  3. vai, io n-am reusit sa citesc mai mult de 20 de pagini.
    nu stiu de ce, asa c-am daruit-o.

  4. trifoi said:

    pare sa semene cu ”Conversație la Catedrala”, același stil de puzzle care-ti rasplateste, pana la urma, rabdarea… ”Conversatie”, care a fost primul meu Llosa, ramane si favorita mea. ”Elogiu mamei vitrege”, care mi se pare complet diferita, nu mi-a placut deloc. Da deloc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: