Caiet online. A scrie înseamnă a te citi pe tine

Archive for Octombrie, 2011

Paradigme educaționale

Via Freakonomics, am dat de un studiu interesant care corelează tipul de educație predominant într-o țară (educație pe verticală sau pe orizontală) cu implicarea civică ulterioară a studenților, nivelul de încredere și de cooperare și… eficiența guvernelor. Interesant.

Educația pe verticală – predomină la noi – pune accentul pe profesorul care predă, în timp ce cea pe orizontală – la mare preț în țările nordice și SUA – se bazează pe munca în echipă a elevilor.

The correlation between [teaching] Gap and trust is strongly negative; almost one-third of the cross-country variation in trust is explained by the variation in teaching practices. Scandinavian countries (with the exception of Finland), and to a lesser extent Anglo-Saxon countries, combine both a fairly high level of trust and teaching practices tilted toward horizontal rather than vertical. In contrast, most Mediterranean (Turkey, France and Greece in the first place) and East European countries are characterized by teaching practices biased toward the vertical and low levels of trust. The big outliers are Japan and Ireland, which tilt toward vertical teaching practices but have high trust.

[…]

…government effectiveness is lower in countries where vertical teaching predominates. The correlation patterns are statistically significant and economically sizeable. Vertical teaching alone can explain 18.3 percent of the cross-country variation in government effectiveness.

Anunțuri

Dressing impractically

Dressing impractically is a way of showing that one doesn’t have to do physical work. Throughout history, and across many cultures, this has generally been far more important than comfort.

Bill Bryson, At Home: A Short History of Private Life, 2010

Julian Barnes, câștigătorul Man Booker Prize 2011

Până acum i-a scăpat de 3 ori printre degete, dar anul acesta Julian Barnes a reușit în sfârșit să câștige premiul Man Booker Prize, pentru romanul său The Sense of an Ending.

Găsiți recenzia cărții aici.

Valoarea unui pat

For much of history a bed was, for most homeowners, the most valuable thing they owned. In William Shakespeare’s day, for instance, a decent canopied bed cost £5, half the annual salary of a typical schoolmaster. Because they were such treasured items, the best bed was often kept downstairs, sometimes in the living room, where it could be better shown off to visitors or seen through an open window by passers-by. Generally, such beds were notionally reserved for really important visitors, but in practice were hardly used, a fact that adds some perspective to the famous clause in Shakespeare’s will in which he left his second-best bed to his wife, Anne. This has often been construed as an insult, when in fact the second-best bed was almost certainly the marital one and therefore the one with the most tender associations.

Bill Bryson, At Home: A Short History of Private Life, 2010

La teatru

Another factor that materially influenced dining times was theatre hours. In Shakespeare’s day performances began about two o’clock, which kept them conveniently out of the way of mealtimes, but that was dictated largely by the need for daylight in open-air arenas like the Globe. Once plays moved indoors, starting times tended to get later and later and theatre-goers found it necessary to adjust their dining times accordingly – though this was done with a certain reluctance and even resentment. Eventually, unable or unwilling to modify their personal habits any further, the beau monde stopped trying to get to the theatre for the first act and took to sending a servant to hold their seats for them till they had finished dining. Generally they would show up – noisy, drunk and disinclined to focus – for the later acts. For a generation or so it was usual for a theatrical company to perform the first half of a play to an auditorium full of dozing servants who had no attachment to the proceedings and to perform the second half to a crowd of ill-mannered inebriates who had no idea what was going on.

Bill Bryson, At Home: A Short History of Private Life, 2010

Heavy Water

Zice-se că la ora actuală cei mai importanți scriitori britanici încă în viață ar fi Julian Barnes și Martin Amis. Primul îmi era familiar – editura Nemira a avut grijă să îi traducă mai toate cărțile -, al doilea însă nu. Și de fiecare dată când dădeam undeva de numele lui mă gândeam că ar trebui să îi citesc măcar o carte, să văd și eu ce și cum.

Așa am ajuns la Heavy Water, o colecție de nouă povestiri, diverse nu doar ca tematică, ci și ca an în care au fost scrise (majoritatea din 1997, dar sunt incluse și una-două chiar din 1976).

Din păcate nu a fost cu noroc: rar mi-a fost dat să citesc o carte atât de plicticoasă. Scrisă cu pretenții, cu o anumită sofisticare pedantă la nivelul textului, dar nereușind să îl conecteze cu subiectul. Vreau să zic, când tot șpilul unei povestiri se limitează la o glumiță subțire de genul “lumea întoarsă pe dos” (Straight Fiction: majoritatea e gay, heterosexualii sunt priviți întâi cu dezgust, apoi încep treptat să fie acceptați; Career Move: scenariștii de filme sunt publicați în reviste obscure, cu tiraje reduse, în timp ce poeții sunt adevărate vedete, plătiți regește pentru fiecare vers), nu prea merge să te întinzi cu textul la nesfârșit, e material pentru câteva pagini, cel mult. Amis însă nu pare să scrie cu gândul la cititori, ci mai degrabă la numărul de semne cerut de revistele în care au fost inițial publicate povestirile din volum. Și n-ar fi așa grav dacă subiectele (celelalte povestiri sunt încă mai nesărate) ar fi compensate de personaje. Nu e cazul.

Nu o să mai intru în amănunte la fiecare povestire în parte. Nu recomand cartea, cât despre autor… mi-a cam trecut cheful să-l citesc.

Viața e prea scurtă ca s-o irosim. 🙂

Martin Amis, Heavy Water and Other Stories, 1998, 2*/5

Au mai scris despre carte: Yale Review / Tim Love

Words

Frumos spus:

Words ought to be a little wild for they are the assaults of thought on the unthinking.  – John Maynard Keynes

via Marius Cruceru

Nor de etichete