20 Things You Didn’t Know About… Fire: „5 Earth is the only known planet where fire can burn. Everywhere else: Not enough oxygen.
[…]
14 Every 52 years, when their calendar completed a cycle, the Aztecs would extinguish every flame in the empire. The high priest would start a new fire on the ripped-open chest of a sacrificial victim. Fires fed from this flame would be distributed throughout the land.”
Sebastian A. Corn – Vindecătorul: „Bine ilustrată e teza (din fericire demult depăşită de stadiul actual al cercetărilor, dar pe care gândirea personajelor pare s-o favorizeze) că limba e o colecţie de etichete care se aplică unor lucruri (obiecte, fenomene, concepte).
Găsim şi clişee din cele mai răspândite în publicul profan, cum ar fi ideea că limbile eschimoşilor au foarte multe cuvinte pentru a desemna felurite tipuri de zăpadă. Slavă Domnului, nu am găsit nicio trimitere la ipoteza Sapir-Whorf.”
Is Happiness Even the Point?: „It made me wonder if our culture’s seeming obsession with the pursuit of happiness misses the point entirely. Not that we shouldn’t seek balance, but happiness? Why is happiness so important, and is it, in fact, even sustainable? And if we were happy all of the time, how would we learn to surf the waves of our emotions, and to gracefully dance with our shadows?”
Probabil cea mai bună carte citită anul acesta: „Povestea centrală a cărții este una incredibilă, dar pentru care autoarea nu simte nevoia să treacă de granițele realului pentru a o face mai credibilă: la o petrecere ipocrită organizată de niște nouveaux riches de Londra, care cred în diversitate (și chiar așa se cheamă petrecerea pe care o organizează, diversity party), unul din invitații necunoscuți (prieten de-ai prietenilor) se ridică de la masă fără un cuvânt, urcă la etaj, unde se închide într-o cameră și refuză să iasă. Miles, acesta fiind numele bărbatului, este un personaj secundar al poveștii, apărând doar narat la persoana a treia în a doua secțiune a cărții. Povestea, care se întinde pe mai multe luni, luni pe care Miles le petrece în camera de sus a familiei Lee, este narată în cele patru secțiuni din perspective diferite de Anna, o fată cu care Miles a petrecut câteva ore la Luvru în anii 1980 într-o excursie de liceeni în Europa (și pe care familia Lee o cheamă crezând că între ea și Miles au existat alte legături până în 2009, și că ea ar putea să-l convingă pe Miles să părăsească reședința familiei, în care toți devin mai conștienți de sine în prezența unui străin, fie, unul închis într-o cameră); de Mark, prietenul familiei Lee care l-a adus pe Miles, pe care îl cunoscuse recent, la diversity party-ul organizat de aceștia; de May Young, o bătrână dintr-un azil, pe care Miles obișnuia să o viziteze an de an de ziua fiicei sale, Jennifer; și de Brooke, o fetiță de 9 ani, foarte dezghețată, care a fost și ea la petrecere cu părinții săi la vecinii Lee și care dezvoltă un cult pentru Miles și poveștile care roiesc în jurul acestuia.”
Being Ernest: John Walsh unravels the mystery behind Hemingway’s suicide: „The idealised life of Ernest Hemingway, the one the writer himself wanted the world to buy, was simple: he was the perfect man, the perfect synthesis of brain and brawn. Driven by a thirst for adventure, he was a swashbuckling, hard-drinking pugilist who loved being in the thick of the action, whether in the front line of battle or within charging distance of a water buffalo. He also happened to be the finest writer around, disdaining the grandiose wordiness of Victorian prose for a clean, stripped-back simplicity, conveying emotion by what was not said as much as by what was. Wounded on the Italian front in the First World War, he was a handsome convalescent who fell in love with a pretty nurse and wrote A Farewell to Arms as a result. In the 1920s, he was at the forefront of American writers and artists who hung out in Paris, „being geniuses together”. They included F Scott Fitzgerald, who (according to A Moveable Feast) once showed Hemingway his penis and confessed his worry that it was too small to satisfy his wife Zelda; Hemingway kindly reassured him it was OK.
In the 1930s, he went to Spain to fight for the republic against Franco and wrote For Whom the Bell Tolls, in which a brave American hero falls in love with a peasant guerrilla called Maria. In the Second World War, he was at the Normandy landings and the liberation of Paris. After the war he retired with his fourth wife to Cuba, where he fished for marlins and wrote The Old Man and the Sea, won the Nobel Prize, was lionised wherever he went – but was killed in an unfortunate firearm accident.
That’s the official story. In the years after his death, however, the jigsaw pieces of a counter-life gradually began to emerge.”
Tânărul José confirmă: „Generaţiile se succed firesc, moştenind pasiuni, dar şi vicii. În fiecare generaţie este un orb, un soţ violent şi o soţie înşelată. În tot acest ciclu, la un moment dat, apare un povestitor cu nevoia de purificare spirituală. Lumea însăşi este o poveste care aşteaptă să fie spusă, iar José Luís Peixoto lasă impresia că nu face decât să-l asculte şi să-i transcrie vorbele acelui om în căutare de linişte.”
Grafica de carte, între meserie și artă: „Practic, ne-am obişnuit să avem în jurul nostru cărţi urîte, prost făcute, ne-am obişnuit cu chinul de a parcurge rînduri înghesuite şi texte dezordonate, aglomerări inutile de efecte ieftine pe coperte şi pagini. Dacă în anii ’60-’70 exista o normalitate în grafica noastră de carte, ba chiar lucrări excepţionale premiate la competiţii internaţionale, trăim de vreo două-trei decenii un paradox: în loc să se fi petrecut un progres – ca în alte părţi, mai spre vest –, s-a întîmplat exact invers, ba chiar meseria de grafician a fost ignorată sau prost înţeleasă odată cu apariţia computerului, la îndemîna oricui. A devenit poziţia pe care au lucrat secretare, ingineri, sociologi… şi lista poate fi foarte lungă – oameni cu tot felul de alte specializări. Absurd. Vă daţi seama cum ar fi să ne apucăm, care după cum avem chef şi simţim că e rost de cîştigat bani, să facem chirurgie, avînd la îndemînă un bisturiu. Dar, din artă şi domeniile conexe nu moare nimeni. Totuşi, efectele negative există.”
Singur pe bancă 