Caiet online. A scrie înseamnă a te citi pe tine

Archive for Noiembrie, 2011

Biblioteca ascunsă în peisaj

O bibliotecă pe care mi-aș dori să o vizitez. Poate la anu’! 🙂

Îmi puteți da și o informație mai concretă?

– Domnule Okada, am impresia că vă aflați într-o perioadă a vieții dumneavoastră în care se vor întâmpla diverse lucruri. Este un punct de cotitură. Dispariția pisicii e doar începutul.

– Adică lucruri bune sau rele?

Și-a lăsat puțin capul într-o parte, căzând pe gânduri.

– Și bune, și rele… Lucruri rele care la început par bune, și lucruri bune care inițial par rele.

– Păi, ce-mi spuneți dumneavoastră acum reprezintă generalități. Îmi puteți da și o informație mai concretă?

– E normal să vi se pară generalități, dar despre esența lucrurilor nu se pot spune decât lucruri generale, domnule Okada. Vă rog să mă înțelegeți. Eu nu sunt nici ghicitoare, nici profet. Ca să vă spun sincer, cei ca mine nu fac decât asemenea afirmații vagi. Știu că lucrurile concrete se impun atenției, dar ele sunt de cele mai multe ori doar niște fleacuri… niște nimicuri fără valoare, aș putea spune. Cu cât privim mai departe, mai în zare, cu atât lucrurile devin mai generale.

Haruki Murakami, Cronica păsării-arc, 1994 (p. 48)

The Art of Racing in the Rain

Înainte să încep să scriu despre această carte am căutat de curiozitate să văd dacă a fost tradusă și în română. Surpriză, da, surpriză iar, să o găsesc recomandată și pe blogul Andreei Marin, surpriză în fine să văd titlul ales de editura Leda: Enzo sau arta de pilota pe ploaie (traducător: Doina Doru, 2009). Nu-mi place, cum nu îmi place nici coperta ediției românești: culori vesele, vii, numai bune să te păcălească să cumperi o carte care începe cu suferințele unui câine bătrân și bolnav, ce se roagă să moară, pentru a nu se mai chinui nici el, nici stăpânul său. Și care continuă aproximativ în aceeași notă până la sfârșit.

Îi voi zice așadar Arta de a alerga în ploaie și voi alege coperta ediției pe care am citit-o eu.

Tuturor celor care nu le plac cărțile sentimentale și aburinde ca o supă fierbinte de pui, atenție, nu citiți această carte. Are tot ce vă poate enerva: un câine care își povestește viața și pe cea a stăpânului său, o dragoste ca în povești, o luptă fără sorți de izbândă cu cancerul, o înscenare de viol, un tată care trebuie să își câștige în justiție dreptul de a își crește copilul, mult dramatism și un happy ending urmat de lacrimi. Plus numeroase considerații despre cum viața e ca o cursă de mașini prin ploaie, în care trebuie să fii pregătit pentru orice, să ai controlul chiar și când patinezi, să anticipezi cu o fracțiune de secundă ceea ce nu poți vedea în față, limitele îți sunt testate, și mai ales nu ai voie să abandonezi chiar dacă sorții îți par potrivnici.

Și nu veți pierde aproape nimic, scriitura nu e o capodoperă, personajele sunt schematice, cu excepția poate a câinelui care se revoltă împotriva corpului, instinctelor și limitărilor sale de animal și e convins că se va reîncarna după moarte în corpul unui om… ce mai, e o lectură ușurică și fără prea mari pretenții.

Dar pentru ceilalți, pentru cei care din când în când se lasă pradă viciului nevinovat de a citi și câte o carte din asta, melodramatică și tristă și cu happy end… ei bine, ați fost avertizați, nu o să vă dezamăgească!

Garth Stein, The Art of Racing in the Rain, 2008, 2,5*/5

Au mai scris despre carte: Bogy’s life / Booking Mama

PS: Dacă puteți, căutați varianta în limba engleză. Tare mă tem că traducerea nu e deloc strălucită. Exemplu de citat găsit pe internet: “Şi deşi nu pot spune că sunt stăpân pe destinul meu, pot spune că am trăit o geană de putere, şi ştiu în ce direcţie trebuie să lucrez.” Cam așa se aude și o unghie zgâriată de o tablă de sticlă!

PPS: O surpriză plăcută la capitolul autenticitate: autorul, Garth Stein, e el însuși pilot de curse.

PPPS: Trailerul cărții:

Un post despre încredere

… și poate de fapt normalitate:

„Sentimentul de neîncredere s-a întins ca o pată de petrol în mare, mânjind fără discernământ în stânga și-n drepta. Neîncrederea este atât de mare încât un scut s-a ridicat în jurul fiecăruia, dar nu unul defensiv ci mai degrabă unul ofensiv. Acroșezi pe cineva din greșeală sau pui prea multe întrebări și te trezești cu priviri acre, replici tăioase sau înjurături. Cel mai grav este însă că şi instituțiile acționează în relația cu oamenii plecând de la premisa eventualei fraude. Birocrația excesivă nu este altceva decât expresia neîncrederii în cetățean. Hârtii peste hârtii care trebuie să asigure că totul e în regulă și că la mijloc nu e o fraudă. Ca să renunț la o indemnizație plătită de stat nu a fost suficientă declarația mea scrisă. Simpla renunțare a titularului nu ajunge. Trebuie să explic motivele pentru care renunţ şi să le şi dovedesc cu acte ! Dacă cumva mint? (n-ar trebui să fie suficient simplul fapt că eu nu mai vreau să primesc bani?). Atât de absurd a ajuns!”

 Mircea TeodorescuDespre încredere

Lacrimi egoiste

Pentru că moartea este imposibil de cunoscut, credem că murim în clipa dispariției celor pe care-i iubim: tată, mamă, copil, soț și soție dacă sunt iubiți pătimaș, ceea ce se întâmplă uneori. Dar moartea celorlalți ne lasă în fond intacți. Când nu ne stoarce lacrimi egoiste la gândul propriei noastre dispariții.

Julia Kristeva, Samuraii (1992)

Blog Walk (Misterioasele caracatițe)

Why was Steve Jobs sometimes so mean?: „Sometimes called narcissism, Jobs’ sense of specialness gave him the confidence to take big risks and to inspire colleagues and customers. But it also gave him the license to take advantage of others without paying attention to their feelings or needs. And this, in turn, led him to be mean in two ways: through indifference, because he simply didn’t realize that he was hurting someone; and through explicit attack if he detected the slightest hint that he was being challenged, especially by an underling or a person he didn’t respect.”

How an Absent Father Affects Boys and Girls Differently: „While daughters generally require a level of quality interaction with a father figure, sons benefit from sheer quantity of time, and respond simply to having a father or father figure around the house. Most interestingly, however, is the finding that daughters appear to be adversely affected by contact with their non-residential biological father.”

15 modele literare pentru copii: „Remi – Personajul central din romanul “Sigur pe lume” al lui Hector Malot este poate cel mai bun exemplu pentru copiii care visează să fugă de acasă doar pentru că părinții nu le cumpără o jucărie nouă. Prin ochii lui Remi cu toții am învățat ce înseamnă să fii orfan, al nimănui, să găsești consolare și o familie lângă un câine (mulți cred că am plâns când Capi a murit iarna, cumva încercând să îi ofere căldura corpului său lui Remi) și, într-un final, să te bucuri de întregirea unei familii, distruse de dispariția unui copil.”

The books business – Great digital expectations: „TO SEE how profoundly the book business is changing, watch the shelves. Next month IKEA will introduce a new, deeper version of its ubiquitous “BILLY” bookcase. The flat-pack furniture giant is already promoting glass doors for its bookshelves. The firm reckons customers will increasingly use them for ornaments, tchotchkes and the odd coffee-table tome—anything, that is, except books that are actually read.”

Can a blood test really tell you when you’ll die?: „Some newspapers, to the dismay of the scientists involved, have gleefully announced that the test – which measures the telomeres (the protective caps on the ends of my chromosomes) – can predict when I will die. […]

The test is based on the idea that biological ageing grinds at your telomeres. And, although time ticks by uniformly, our bodies age at different rates. Genes, environment and our own personal habits all play a part in that process. A peek at your telomeres is an indicator of how you are doing. Essentially, they tell you whether you have become biologically younger or older than other people born at around the same time.”

Deep Intellect – Inside the mind of the octopus: „Only recently have scientists accorded chimpanzees, so closely related to humans we can share blood transfusions, the dignity of having a mind. But now, increasingly, researchers who study octopuses are convinced that these boneless, alien animals—creatures whose ancestors diverged from the lineage that would lead to ours roughly 500 to 700 million years ago—have developed intelligence, emotions, and individual personalities. Their findings are challenging our understanding of consciousness itself.”

Women on the Pill May Choose Reliable Over Sexy, Study Suggests: „In lab studies, women who are in fertile stages of their cycle are more likely to go for men who look healthy, self-confident, and masculine, which tend to be markers for good genes, but also for infidelity. The pill mimics pregnancy, though, when the die has already been cast and being a good provider is more attractive than sexy. In the lab, women on the pill do indeed select men who look like they will be more reliable and steady.”

Wulffmorgenthaler:

Nor de etichete