Caiet online. A scrie înseamnă a te citi pe tine

The Maid

Să nu credeți că dacă am dat o notă mică ultimului volum din 1Q84 nu am rămas un fan al autorului, Haruki Murakami. Ba dimpotrivă, chiar am recitit recent Cronica păsării-arc, despre care aud de la mulți că ar fi cea mai bună carte a sa. Dar despre ea, cu altă ocazie.

Ce doream să zic e că fiind un fan Murakami am fost curios să găsesc și alți autori japonezi interesanți. Kazuo Ishiguro a fost unul din ei, apoi am mai citit câteva cărți de la editura Humanitas, dar care nu s-au dovedit prea interesante. Și în cele din urmă am auzit de Yasutaka Tsutsui, un autor care părea foarte promițător, cu multe premii câștigate, cărți ecranizate și traduse, succes la public etc.

Ghinionul a fost că i-am ales o carte de la bibliotecă, The Maid, fără să citesc nimic despre ea pe Internet. Altfel, poate aș fi căutat altceva scris de el, poate Hell sau Paprika, și aș fi evitat o dezamăgire.

The Maid nu e propriu-zis un roman, ci mai degrabă o colecție de 8 scurte povestiri, legate între ele de un personaj comun: Nanase Hita, o tânără care dispune de un talent foarte special, poate citi mințile oamenilor. Și ce face ea cu această extraordinară calitate? Se teme în permanență să nu fie dată de gol, dar în aceeași timp nu poate rezista tentației de a își testa puterile și de a sonda mințile cât mai multor oameni. Lucrează ca menajeră, fată în casă, mutându-se frecvent de la o familie la alta – fiecare povestire din volum descrie câte o astfel de experiență.

Și chiar că e vorba de experiențe, pentru că “talentul” lui Nanase nu e decât un pretext pentru autor să desconspire mediocritatea, răutatea, urâțenia, lipsa de moralitate, defectele care se ascund sub fiecare personaj în parte. Bonus adevărul din spatele măștilor și rolurilor jucate în cadrul familiei de fiecare membru în parte, între ei sau față de restul lumii. Un adevărat decalog al tarelor morale sau de comportament, o lungă colecție scandaloasă de defecte, gânduri murdare, scene rușinoase. Lene, mizerie, ură, înșelătorie, sex, viol, certuri conjugale, nepăsare, violență, trădare, egoism, plictiseală, aroganță, dorință, invidie… nimic nu-i poate rămâne ascuns lui Nanase.

Principalele defecte ale cărții? În primul rând, lipsa de profunzime a personajelor: toate sunt bidimensionale, o mască la exterior, aparențele pe care încearcă să le creeze, și viciul sau defectul pe care le ilustrează fiecare în parte. Psihologiile și caracterizările sunt schematice, nu există nici spațiu nici interes pentru a face din ele personaje complexe, realiste. Asta inclusiv în ceea ce o privește pe Nanase, personajul comun al cărții. Nici măcar ea nu căștigă vreun moment mai multă consistență.

În al doilea rând, nu mi-a fost clar de ce autorul a avut nevoie de găselnița asta, cu cititul gândurilor. Mi s-a părut un procedeu foarte crud: în loc să îl las pe cititor să deducă personalitatea fiecărui personaj din dialog, acțiuni și context, îi servesc pe tavă în permanență fiecare gând în parte. Sigur, totul se condensează foarte mult, ca narațiune, dar cartea devine plictisitoare și previzibilă.

O posibilă explicație pentru acest punct am găsit-o aici:

“The narrative/narrator problem may have something to do with Japanese language and culture. The Western use of the omniscient-third-person narrator does not have a parallel in Japanese literature; Ryunosuke Akutagawa’s short story “In a Grove” is a classic case of multi-viewpoints and multi-narrators without an overriding omniscient vision. Haruki Murakami has only just started to experiment and move away from the Shishōsetsu (or I-Novel) to third-person narration in Kafka on the Shore and to even use a second-person narrator in After Dark. I think a novel fails when the reader finds the main character obtrusive and unnecessary, when that character’s thoughts are bland regurgitations of the author’s ideas on a subject – be they moral or political – the main character merely a mouthpiece and a conduit with no life of their own. Surely, the author of the text acts as the mind reader, the one to read his/her characters’ thoughts and pass that skill on to the reader.”

În al treilea rând, m-a deranjat lipsa aparentă de logică, cel puțin pentru mine, a acțiunilor lui Nanase. În loc să își folosească puterea în propriul avantaj se mulțumește să lucreze ca menajeră. Se teme că ar putea fi dată de gol în situații în care acesta ar fi ultimul lucru la care s-ar putea gândi cineva. Fuge de la rău la mai rău, în loc să încerce să se protejeze.

Poate că la momentul publicării cărții în Japonia, 1972, sfâșierea până la zdrențe a aparențelor de respectabilitate a opt familii din clasa înstărită japoneză a fost în măsură să provoace un mic scandal care să justifice cartea. Astăzi însă pare complet anacronică și, mă repet, plitisitoare. Nu o recomand.

Yasutaka Tsutsui, The Maid (1972), 1,5*/5

Au mai scris depre carte: Bookmunch / JoV’s Book Pyramid / bookgeeks

Anunțuri

Comments on: "The Maid" (2)

  1. S-a tradus si in romana aceasta carte?

  2. Din cate stiu eu, nu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: