Caiet online. A scrie înseamnă a te citi pe tine

Archive for Mai, 2012

Cristofor Columb

Columbus’s real achievement was managing to cross the ocean successfully in both directions. Though an accomplished enough mariner, he was not terribly good at a great deal else, especially geography, the skill that would seem most vital in an explorer. It would be hard to name any figure in history who has achieved more lasting fame with less competence. He spent large parts of eight years bouncing around Caribbean islands and coastal South America convinced that he was in the heart of the Orient and that Japan and China were at the edge of every sunset. He never worked out that Cuba is an island and never once set foot on, or even suspected the existence of, the land mass to the north that everyone thinks he discovered: the United States. He filled his holds with valueless iron pyrite thinking it was gold and with what he confidently believed to be cinnamon and pepper. The first was actually a worthless tree bark and the second were not true peppers but chilli peppers – excellent when you have grasped the general idea of them, but a little eye-wateringly astonishing on first hearty chomp.

Bill Bryson, At Home: A Short History of Private Life, 2010

Tolstoi în București

Un bun subiect pentru o piesă de teatru sau un roman – evident nescrise:

„In March 1854 a young artillery officer by the name of Leo Tolstoy arrived at the headquarters of General Mikhail Gorchakov. He had joined the army in 1852, the year he had first come to the attention of he literary world with the publication of his memoir Childhood in the literary journal the Contemporary, the most important monthly periodical in Russia at that time. Dissatisfied with his frivolous way of life as an aristocrat in St. Petersburg and Moscow, he had decided to make a fresh start by following his brother Nikolai to the Caucasus when he returned from leave to his army unit there. Tolstoy was attached to an artillery brigade in the Cossack village of Starogladskaya in the northern Caucasus. […]

Aristocratic connections went a long way in the Russian army staff. Tolstoy was quickly caught up in the social whirl of Bucharest, attending dinners at the Prince’s house, games of cards and musical soirees in drawing rooms, evenings at the Italian opera and French theatre – a world apart from the bloody battlefields of the Danubian front just a few miles away. ‘While you are imagining me exposed to all the dangers of war, I have not yet smelt Turkish powder, but am very quietly at Bucharest, strolling about, making music, and eating ice-creams,’ he wrote to his aunt at the start of May.”

Din Orlando Figes, The Crimean War: A History, 2010, via delanceyplace

Dacă un cartof poate produce vitamina C

Vitamins are curious things. It is odd, to begin with, that we cannot produce them ourselves when we are so very dependent on them for our well-being. If a potato can produce Vitamin C, why can’t we? Within the animal kingdom only humans and guinea pigs are unable to synthesize Vitamin C in their own bodies.

Bill Bryson, At Home: A Short History of Private Life, 2010

Rușinea

Publicat de Salman Rushdie în 1983, așadar cu mult înainte ca acesta să devină faimos ca victimă a decretului religios al ayatolahului Khomeiny, Rușinea este un roman pe care l-am regăsit la o a doua lectură la fel de nedumeritor ca și la prima. Zic nedumeritor pentru că e o carte care în multe rânduri te face să întrevezi un uriaș potențial narativ și imaginar, dar se autosubminează cu promptitudine. Și regularitate. Nu o face prin prea mult scris, cazul altor romane ale autorului – nu e deloc o carte masivă – ci printr-o intenționată deconstrucție a firului narativ. Nu există un punct central al romanului, autorul migrează deconcertant între trei sau patru personaje principale și de cel puțin două ori mai multe personaje secundare.  În plus, Salman Rushdie nu se sfiește să intervină direct în carte, vorbind despre resorturile intime ale cărții, punând sub semnul întrebării un personaj sau altul, prezentându-și dilemele, justificându-se sau acuzându-se, după caz. La intersecția dintre realism magic și postmodernism defiant, romanul are însă de pierdut, personajele devin schematice, false, coerența narativă se face țăndări, poveștile se pierd pe drum.

Poate ca o justificare , sau pentru o preîntâmpina acuzele politice (și totuși, citesc că la publicarea în Pakistan romanul a fost premiat), Rushdie încearcă în schimb să transforme povestea într-una simbolică. Țara în care are loc acțiunea e Pakistanul, dar ni se spune că nu, ar putea fi o alta, asemănătoare, universală. În centrul cărții se află cucerirea puterii de către Zulfikar Ali Bhutto și apoi înlăturarea sa prin lovitură armată de către Muhammad Zia-ul-Haq, două personaje reale ale istoriei recente a Pakistanului, dar ni se spune că nu, personajele principale ar fi un Omar Khayyám și o Sufiya Zinobia. Mai mult, ni se explică clar – Omar simbolizează lipsa de rușine, iar Sufiya dimpotrivă, rușinea care te mistuie pe dinăuntru pentru a izbucni în violență. La mijloc, diversele considerații ale autorului despre dictatură și religie.

Mi-au plăcut poveștile fantastice rătăcite în această carte (rămâne marcantă cea din debut, a celor trei surori care se rup de lume pentru a crește împreună un copil din flori asumat colectiv), mi-a plăcut și strădania autorului de a descrie, explica și umaniza cititorului neinițiat un Pakistan confuz și etern oscilant, cel puțin ca imagine externă, între Iran și India.

Însă pe ansamblu nu pot descrie cartea decât ca pe un roman ratat. Unul pe care mi-aș fi dorit să-l fi scris fie Marquez, fie Vargas Llosa: subiectul ar fi fost perfect pentru amândoi.

Salman Rushdie, Rușinea (1983), ed. Polirom, 2008, trad. Cornelia Bucur, 3*/5

Alte recenzii: Boghi / Talex / Martina

Nor de etichete