Caiet online. A scrie înseamnă a te citi pe tine

Scris sub formă de foileton umoristic în anii 80 în cadrul revistei Viața studențească, romanul lui Ioan Groșan a fost ulterior adunat în 1992 într-un volum. În același an cartea a primit și Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România.

o-suta-de-ani-de-zile-la-portile-orientului

Nu știam însă aceste amănunte pe când citeam cartea și, sincer, nu am bănuit nici un moment că ar fi fost scrisă înainte de revoluție. Aruncând acum un ochi pe Internet văd că mulți o interpretează în cheia “rezistenței anticomuniste” și se miră de prostia cenzorilor care au lăsat-o să apară în revistă. E adevărat, judecând retrospectiv, unele din episoadeele sarcastice și ironice capătă un al doilea sens, aluzii la foamete, dictatură, Securitate, birocrația vremii, comunism. Dar unu, aluziile sunt destul de fine și suficient de bine ascunse într-un alt context istoric și în ideea însăși de parodie continuă pe care se bazează autorul pentru ca orice pretenție de  “rezistență anticomunistă” să sune la rândul ei ca o glumă, și doi, textul e suficient de spumos și de interesant ca să nu își piardă deloc din actualitate, chiar și pentru un cititor tânăr.

Mi-a plăcut așadar umorul de bună calitate al cărții, îmbinarea postmodernistă de contemporan și arhaic, (auto)ironia tonică, istoria luată în derâdere, jocul continuu de alterare a zicerilor de tot felul (expresii, proverbe, citate etc.) intrate în fondul comun al limbii. Acestea sunt tratate irevențios și fie capătă cu totul alte valențe decât cele originale, fie sunt plasate într-un context inedit, de unde nu numai umorul, ci și jocul continuu intre autor și cititor, în care al doilea e tratat ca un egal. Mi-a mai plăcut și că e un umor inteligent, proaspăt, care nu cade în bășcălie (lucru de care mă cam așteptam de la Ioan Groșan, așa că lipsa ei a fost o surpriză plăcută – iată că și mult hulita cenzură a avut părțile ei pozitive!).

Din păcate romanul suferă tare la capitolul coeziune, acțiunea, câtă e ea, de multe ori șchiopătează, nu doar că plătește tribut aspectului foiletonistic, dar e evident că narațiunea e doar un pretext pentru a introduce o glumă sau alta. În loc să fie creativă, cartea se mulțumește uneori a fi o parodie a unui roman istoric (sadovenian). Ca atare, textul devine inegal, dezlânat și, deși rămâne simpatic, pe alocuri plictisitor.

Și totuși, deși trebuie să-i mai dau cărții o bilă neagră și pentru finalul abrupt, care vine pe nepusă masă exact când acțiunea părea să se mai fi înviorat un pic, nu pot să nu o recomand oricărui cititor dispus la un plăcut și vesel travaliu de lectură.

Ioan Groșan, O sută de ani de zile la Porțile Orientului (1992), ed. a IV-a, ed. Polirom, 2012, 3,5*/5

Au mai scris despre carte: Dreaming Jewel / Terorista / Bogdan Romaniuc

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: