Caiet online. A scrie înseamnă a te citi pe tine

Nici eu nu ştiu cum e mai bine: să uit sau să ţin minte? să las rănile în pace sau să le zgîndăresc? să fug de stafii sau să mă împac cu ele? să iert sau să nu iert? Timpul meu e lung şi leneş, se întinde de la o zi la alta ca o peltea lipicioasă, aşa că, în atîta singurătate, ba încerc să curăţ trecutul, să scap de păcate şi nenorociri, ba mă afund în torentul întîmplărilor vechi, unde rîsul şi plînsul se înfruntă, unde vinovăţiile se împletesc. În nopţile cu insomnii, cînd stau cu ochii în tavan, negurile mă învăluie, mă iau prizonier. Atunci îmi amintesc totul pînă la ultimele detalii, rup coaja rănilor şi-mi înfig unghiile în carnea sîngerie de dedesubt, sînt vizitat de cîţiva strigoi, cei care m-au urmărit întreaga viaţă, nu iert pe nimeni şi nimic, nu cerşesc indulgenţe şi nici nu dăruiesc, iar nodul din piept n-are legătură cu durerile mele obişnuite, de inimă, de stomac, de genunchi. Cum, necum, în mijlocul tavanului, în locul umbrelor, se aşază Lia. Cu chipul ei frumos. Pe care eu, deseori, îl văd schimonosit.

Filip Florian, Toate bufnițele, 2012, p. 73

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: