Caiet online. A scrie înseamnă a te citi pe tine

Am mai spus-o cândva, ultimele romane ale lui Mario Vargs Llosa sunt departe de cele mai vechi: le lipsește suflul dramatic, sunt scrise mai simplu, nu au aceeași forță de a evoca nu doar personaje, epoci și istorii, ci și vieți adevărate, întâmplări profunde, psihologii complexe. În așteptarea parcă a premiului Nobel, autorul a început să scrie pentru un public larg, doritor de acțiuni liniare, personaje celebre, detalii istorice, reconstituiri biografice. Jocul cu planurile temporale sau geografice devine schematic și predictiv, detaliile exotice sau erotice condimentează paginile, scriitura se diluează apreciabil.

Din păcate iată că și după decernarea premiului rezultatele sunt identice (deși să fim corecți, Vargas Llosa a început să lucreze la acest roman cu mult înainte de a primi Nobelul în 2010): Visul celtului e un roman istorico-biografic în ordine invers descrescătoare – mai mult biografie, destulă istorie, puțin roman.

Personajul central e controversatul Roger Casement (1864–1916), celebru diplomat britanic ajuns apoi un fervent luptător pentru independența Irlandei și condamnat, în urma unei aventuri eșuate în încercarea de a convinge Germania să trimită o armată de eliberare a Irlandei, la moarte sub acuzația de trădare.

Romanul pendulează între “prezent” (ultimele zile din viața lui Casement, petrecute în închisoare în așteptarea verdictului la cererea de grațiere semnată de mulți dintre prietenii și susținătorii acestuia) și trei perioade definitorii pentru lupta sa de-o viață împotriva colonialismului: călătoria făcută în Congo cu misiunea de a investiga crimele și abuzurile administrației regelui Belgiei, Leopold al II-lea, împotriva triburilor băștinașe, călătoria similară în Amazonia peruană, de data asta pentru a documenta atrocitățile comise de Peruvian Amazon Company, societate înscrisă la bursa din Londra, și în sfârșitul retragerea din diplomația britanică și îmbrățișarea cauzei naționaliste irlandeze. Cele două călătorii în slujba împeriului Britanic s-au soldat cu Rapoarte zguduitoare, cu mare impact asupra publicului din Europa și din Statele Unite – ele l-au făcut pe Casement celebru în epocă și au jucat un rol important în mobilizarea comunității internaționale pentru pedepsirea abuzurilor coloniștilor, schimbarea regimului juridic al Congo-ului, falimentul companiei care explora cauciucul amazonian.

O mare controversă, încă actuală, legată de numele lui Roger Casement ține de publicarea în presa britanică, înainte de executarea acestuia în 1916, a unor fragmente scandaloase de jurnal. În epocă efectul acestora a fost devastator și a înlesnit Coroanei respingerea cererii de grațiere. Există suspiciunea că așa numitul Jurnal negru a fost de fapt fabricat de serviciul britanic de informații. Vargas Llosa caută o cale de mijloc: într-adevăr, îl descrie pe Roger Casement ca homosexual, dar pretinde că majoritatea detaliilor picante din jurnalul său ar fi fost inventate de acesta în lupta cu demonii săi personali.

Impresionează în carte descrierea sistemului crud și inuman de exploatare a băștinașilor, atât africani, cât și amerindieni, pentru obținerea cauciucului, marfă atât de valoroasă și de necesară în restul lumii civilizate. Averi imense născute din sânge si teroare, în spatele pretextului de “civilizare” a sălbaticilor. Decimarea triburilor, barbariile colonizatorilor, mutilările, torturile, violurile, crimele, loviturile de bici, toate sunt descrise minuțios – e greu să le citești fără a fi puternic marcat. Dar tonul e de enumerare, sub o minimă prelucrare narativă, a Rapoartelor și notițelor lui Roger Casement. Imaginați-vă însă acum același roman scris de același autor, dar cu poate douăzeci de ani în urmă: în loc de un singur personaj prezentat mai mult sau mai puțin liniar, contextul, cele două călătorii în fond atât de asemănătoare ale lui Roger Casement în două regiuni diferite ale globului, dar unite de exploatarea cauciucului și a băștinașilor de către coloniști, ar fi permis nu doar “încâlcirea” firelor narative, ci și introducerea unora din protagoniști ca personaje vii. Efectul ar fi fost dramatic, romanul mult mai puternic.

Îmi veți zice poate că Vargas Llosa a încercat să prindă un pește mai mare: aducerea cărții sale în mâinile mai multor cititori, accesibilizarea ei în slujba rememorării unei istorii dramatice și a oamenilor care au avut curajul și uneori nesăbuința de a denunța și de a lupta împotriva abuzurilor și cruzimii. În detrimentul artei, se justifică?

Visul celtului

Mario Vargas Llosa, Visul Celtului (2010), trad. Marin Mălaicu-Hondrari, ed. Humanitas, 2011, 3*/5

Au mai scris despre carte: Codruț Constantinescu / adinab / Luminița Voina-Răuț

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: