Caiet online. A scrie înseamnă a te citi pe tine

Dicţionarul! Primăvara, ca şi copilăria, s-a dus de mult, floricelele ce înfloriseră acolo au devenit, prin vrerea dialecticii, mostre bune de lipit într-un ierbar, sau pur şi simplu fân – îţi aminteşti destul de aproximativ cum cântau păsărelele prin boschetele acelei cărţi; vara a trecut şi ea, caldă şi mănoasă, erai tânăr şi puternic, te lăudai cu sănătatea de fier, uneori te plângeai că eşti nevoit să faci nebunii pentru a-ţi consuma energiile, inima îţi bătea vijelios în piept chiar şi pentru un cuvânt adresat ţie din greşeală, iubeai ca un Prometeu oamenii, cutezanţa, fapta, adevărul, natura, aventura, eroarea, umilinţa, călătoreai, escaladai pereţii înfricoşători ai munţilor, străbăteai cu pasul drumeagurile prăfoase ale dealurilor, poposeai pe la mânăstiri, prin case de ţară mirosind a var şi fructe coapte, dormeai în pătule ca-n paturi regeşti, călăreai, zburai pe schiuri, băteai mingea, te-aruncai gol în apele învolburate ale fluviului sau, pe marginea mării, iubeai pătimaş şi fericit o Helgă blondă şi înaltă, în timp ce luna aşeza o punte de aur pe velurul apei prăbuşite, peste care speranţele tale treceau alergând, tropăind, nevrând să-ntoarcă vreodată capul, citeai la umbră de nuc bătrân carte după carte, le înnegreai tuturor paginile cu sublinieri apăsate, pe-un caiet şi pe caiete multe aşezai, cu răbdare maniacală, impresiile, simţămintele, opiniile tale critice şi rezervele, proiectele unor literaturi aşteptând să fie inaugurate, parcă cineva te-ar fi desemnat să rezumi lumea într-o bibliografie generală; trecuseşi şi prin toamna cea fastuoasă, la vârsta maturităţii şi a roadelor, zăboviseşi pe-o bancă de grădină publică să urmăreşti cum tălăzuiesc oamenii dintr-un colţ într-altul şi dinspre o poartă spre celelalte, să te întrebi, ca-n faţa roţii celei mari de la Moşi, de unde vine şi încotro se duce această lume fericit nefericită, de ce se-nalţă şi de ce scade, cum se face că trecătorii abia au apărut din stânga, în rochiţe şi pantalonaşi, şi nici n-au bătut bine cercul, şotronul sau dambiluşca, că au şi ajuns în capătul din dreapta al aleii, la chioşcul cu muzică militară şi la negustorul cu bilete (toate) câştigătoare, unde se fotografiază pentru eternitate, alături de prieteni şi căţei, de maşinuţe albastre şi galbene şi de avioane lungi, cu turbine şi steguleţ, şi doar mai încolo cu câţiva paşi se retrag spre casă – bătrânei scunzi şi constipaţi, cu un aer idiot, prăvăliţi în sinea lor, absenţi, trăgându-şi unul un picior, altul sfoara cu pufuleţ şi un căţel al pământului, nefericiţi în fericirea lor produsă de un crin ofilit, de un bănuţ pierdut în pietriş, de decolteul unei grase vorbăreţe, de propunerea unuia de-o vârstă de-a înfiinţa în asociaţie o cooperativă producătoare de energie electrică din coji de cartofi şi de pepeni, înaintând fără grabă, cu sfioasă cuviinţă, spre poarta ce dă în bulevard şi unde, trăgând din pipă, aşteaptă birjarul negru, stăpân al şaretei solemne cu vitrine şi lemnărie lăcuită, să se-aşeze pe spate, între îngeraşi şi splendide coroane de flori, toate dichisite de-un maestru de geniu. Toamna a răsturnat frunzele uscate în casele oamenilor şi tu ai ridicat câteva de pe covor, le-ai strecurat între coperţile unui breviar, ai numit colecţia ta istorie, după care a început să plouă, te-ai ridicat şi ţi-ai desfăcut umbrela. Cineva te-a strigat din umbră. Erai încă sigur pe mersul tău. L-ai ignorat.

Mircea Horia Simionescu, Toxicologia (1983), ed. Humanitas, 2011, p. 171

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: