Caiet online. A scrie înseamnă a te citi pe tine

Zooey tăcu. Se uită lung la poziţia în care stătea Franny, prăbuşită cu faţa-n jos pe canapea, şi auzi acum, poate pentru prima oară, singurele sunete înăbuşite – nişte icnete de durere – ce-i ieşeau de pe buze. Într-o clipă, se făcu palid la faţă – palid de îngrijorare din cauza stării lui Franny, dar, pare-se, şi din sentimentul eşecului care umpluse deodată încăperea cu izul lui întotdeauna dezgustător. Obrazul său palid era însă de un alb ciudat, pur – adică neamestecat cu verdele şi galbenul vinovăţiei şi al remuşcării. Paloarea lui semăna foarte bine cu aceea a oricărui băieţaş înnebunit după animale, după absolut toate animalele, şi care tocmai a văzut expresia de pe chipul surorii lui preferate, iubitoare de iepuraşi, în momentul cînd a deschis cutia cu cadoul pe care i l-a făcut de ziua ei – un pui de cobră recent capturat, cu o fundă roşie legată cu stîngăcie în jurul gîtului.

J.D. Salinger, Franny și Zooey (1961), ed. Polirom, 2002

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: