Caiet online. A scrie înseamnă a te citi pe tine

O carte bună este una în care cunoscutul și necunoscutul se întrepătrund. Ne plac poveștile și eroii în care ne putem regăsi, măcar parțial, uneori în cele mai obscure referințe, uneori imposibil de descris cum, chiar dacă am încerca. Ceva ne aduce aminte fie de noi înșine, fie de ceva familiar, iar textul capătă profunzime, încărcătură sentimentală.

Întorcându-mă la Americanah, care erau șansele unei astfel de conexiuni cu o carte despre clasa de mijloc nigeriană și aspirațiile ei, în special feministe? Misterioase sunt căile literaturii!

Un singur exemplu: anul trecut, optzeci la sută din mașinile din giganticul ambuteiaj din Dar Es Salaam în care ne deplasam toți cu viteză de melc erau SUV-uri luxoase, multe noi, multe conduse de femei îmbrăcate elegant. Americanah mi-a confirmat că aceeași priveliște aș fi avut-o și în Lagos în Nigeria. Amestecul de sărăcie și bani, corupție și modernizare, îmbogățiți rapid din contracte cu statul, emigrație masivă, imagine proastă în lume? România nu e departe. Londra și Anglia văzute prin ochii unui nou sosit? Bifă din nou.

Americanah

Desigur, Americanah este o carte despre toate acestea și multe altele. Poate să fie o poveste de dragoste sau un Bildungsroman. Poate să fie o poveste despre a ajunge în Statele Unite, a răzbi acolo și apoi a decide să te întorci în Nigeria. Poate fi despre rasism și despre subtilele diferențe dintre americanii africani și africanii americani. Despre blogging. Despre nevestele (și mai ales amantele) nigeriene, și un manifest pentru emancipare. Despre generatoare de curent și (există o legătură!) despre alegeri în viață, bune și rele. Despre părul negreselor, de la creț la drept și înapoi. Poate să fie o poveste universală. Sau una despre America. Sau una despre Africa.

Pe scurt:

Doi liceeni din Lagos, cel mai mare oraș al Nigeriei, se iubesc. Ifemelu și Obinze vin amândoi din familii din pătura de mijloc nigeriană, nu bogate, dar educate, sunt amândoi unici copii și amândoi visează la viza de Statele Unite și la o bursă care să le permită să își continue studiile acolo. Ea le primește, el nu. Și deși își promit că despărțirea va fi doar temporară, Ifemelu după doar câteva luni nu îi mai răspunde la telefon, la scrisori și la email-uri.

După ani și ani, după o scurtă aventură a lui Obinze care ajunge și el în Londra, însă fără viză și fără drept de muncă, acesta e expulzat înapoi în Nigeria și, intrat sub aripa protectoare a unui mafiot local, ajunge un bogat om de afaceri și se căsătorește. Iar blogul lui Ifemelu despre rasismul în Statele Unite și viața negrilor de acolo o transformă aproape peste noapte într-o mică celebritate, invitată să țină conferințe și chiar să predea studenților despre multiculturalism.

Când ea se hotărăște să se întoarcă în Nigeria (cu noul ei statut de „Americanah” și privindu-și țara cu alți ochi), se va putea readapta, și mai ales, va putea ea să stea departe de Obinze?

Mi-a plăcut cartea și o recomand. Te poartă pe 3 continente, în 3 țări. E scrisă cu vervă și talent. Se citește ușor în ciuda numărului interminabil de personaje care apar și dispar (metodă folosită de autoare pentru a face o disecție pe verticală – rapidă și precisă – a societății nigeriane și americane). Dar meritul principal al cărții este că sună mereu autentic și sincer. Uneori poate prea sincer – Ifemelu, personajul principal, își arde rapid rezervele de simpatie și devine (neintenționat, cred eu, dar poate asta face parte tot din definiția unei adevărate Americanah) încet-încet tot mai detestabilă.

Ziceam că e o carte de fapt despre pătura de mijloc nigeriană, cu ambițiile, succesele, obsesiile și tarele ei. Deși e plină de verdicte tăioase despre americani și ipocrizia lor, în carte sărăcia, suferința, corupția și ipocrizia din Nigeria nu sunt neapărat ascunse, dar nici nu sunt privite în față. Lentila e ușor deformată. E principalul reproș pe care i l-aș aduce romanului, viziunea un pic mistificatoare. Îi rămâne cititorului sarcina să conecteze punctele și să vada desenul ascuns in spatele visului american, pardon, nigerian.

Chimamanda Ngozi Adichie, Americanah (2013), 4*/5

Au mai scris despre carte: The Guardian / Living Toronto / New York Times

Goodreads link: Americanah

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: