Nu era dintre cei care-și râdeau de semne și minuni. Nu era nici dintre cei care nu porneau la drum decât după împlinirea unui complicat ritual care cuprindea vreo față bisericească, o căldărușă cu apă și nesfârșite cântări psalmodiate tărăgănat. Se mulțumea numai să privească cu încredere în el și să ia aminte la cele câteva încredințări cu care venise pe lume. Una dintre ele era aceea că toate lucrurile au pe dedesubt o urzeală și că – dacă vrei să-ți conduci viata pe loc trainic – atunci trebuie să iei aminte cam pe unde ar fi urzeala și să împletești tot pe ea, și nu pe alături. Orice clădise vreodată fără a lua seama pe unde se află țesută urzeala, se năruise și se destrămase ca și cum ar fi fost înălțat pe nisip.
Simona Antonescu, Hanul lui Manuc (2017), editura Polirom, 1999
Singur pe bancă 
Lasă un răspuns