Caiet online. A scrie înseamnă a te citi pe tine

Archive for the ‘Memory Stick’ Category

Solenoid – magnetic dar nu electrizant

Undeva în romanul său, Cărtărescu (cel puțin acel Cărtărescu din Solenoid, identic sau nu cu cel pe care îl știm din afara cărții) spune: “Nu cred în cărţi, cred în pagini, în fraze, în rânduri.”, și conștientă sau subconștientă această mărturisire mi s-a părut exactă. Ea coincide cu – și explică – impresia pe care mi-a lăsat-o cartea de față, cu ale ei bune (unele fraze, unele pagini, unele idei) și ale ei rele (romanul în întregime, citit din scoarță-n scoarță).

Solenoid

Publicat în 2015, Solenoid este un roman postmodernist (cum altfel?), masiv (peste 800 de pagini), sincretic (printre paginile sale se strecoară și poezii, însemnări de jurnal, povestioare), ce începe pe un ton autobiografic, ancorat într-un București comunist și cenușiu, pentru a aluneca apoi din în ce mai mult în fantastic. E o carte scrisă cu exaltare, abundând în viziuni inedite, în metafore și aluzii, în imagini unele delicate, dar altele, cele mai multe, de coșmar, descrise la o intensitate aproape de marginea suportabilului, ca sub lentila unui microscop care nu doar mărește și amănunțește, ci îți și apropie totul infinit de mult, până la imersiune totală.

E o carte a unor obsesii sau teme recurente: tema dublului (fratele mort sau dispărut, eul separat într-un moment de cumpănă), cea a universurilor multiple (întotdeauna intersectabile într-o dimensiune superioară), cea a predestinării, cea a manipulării (creatura superioară și amenințătoare care apare brusc în câmpul vizual al celor inferioare, aplecată asupra lor, uneori doar observând, alteori atingând sau chiar distrugând, cu o cruzime poate neintenționată, încă mai îngrozitoare prin faptul că e de neînțeles), cea a fricii viscerale, cea a labirintului (sau jocului de puzzle cu piesele amestecate, pe care trebuie să-l dezlegi chiar fără să știi dacă ai toate piesele, sau dacă ele măcar sunt din același set).

Pe scurt:

În toamna lui 1979, tânărul Mircea Cărtărescu își face debutul la Cenaclul Lunii, citind un poem pe care și-l crede genial: Căderea. Poezia îi este însă distrusă de criticul care ține cenaclul, și, mistuit de rușine, timidul student la Litere renunță la ideea de a scrie literatură, nu însă fără să își imagineze un univers paralel, divergent din acel punct, în care în acea seară Căderea e întâmpinată cu aplauze, iar numele de Mircea Cărtărescu devine cel al unui scriitor de mare succes. (Pentru amatorii de istorie literară, în realitate Căderea chiar a fost citită în acel an, la Cenaclul de Luni, primind admirația necondiționată a lui Nicolae Manolescu, dar ulterior a iscat un mare scandal căci o parte din versurile poemului fuseseră plagiate – răspunsul lui Cărtărescu la momentul respectiv a fost că nu a considerat adecvat să folosească ghilimele pentru un citat, chiar extensiv, dar cu valoare nu literară, ci doar de „aluzie literară”.)

În roman, M. C. însă nu renunță la a scrie, ci doar la a scrie cărți, pentru alții. Profesor (fără vocație) de limba română la un liceu mediocru din capătul Șoselei Colentina, el scrie însă jurnal, scrie pentru el, pentru și despre obsesiile sale, în speranța că scriind și examinându-se până la epuizare va înțelege ceva ce îi scapă – un sentiment vag de predestinare, amintiri și/sau vise care scapă din concret într-un fantastic amenințător, o senzație viscerală de frică, de groază, ce l-a însoțit toată viața, prezența unor „străini” care îl observă.

Întâmplările de la școală – elevi, colegi de cancelarie – se intersectează cu amintirile din copilărie (unele imposibil de timpurii) și adolescență, cu unele lecturi semnificative, ce i-au lăsat o adâncă impresie și în care crede că poate desluși o cheie, și cu descoperirea (întâmplătoare sau predestinată?) a unui București paralel, fantastic: în unele noduri energetice ale orașului (printre care și sub casa sa) au fost îngropați solenoizi imenși al căror scop nu este clar; o sectă misterioasă, a „Pichetiștilor”, câștigă tot mai mulți adepți, care sfidează Miliția și Securitatea pentru a se aduna și a protesta în fața cimitirelor, spitalelor și morgii, împotriva morții, bolilor și suferințelor biologice; o statuie imensă din centrul rețelei de solenoizi capătă viață și îl strivește pe liderul Pichetiștilor, când acesta i se înfățișează; un manuscris straniu, scris într-o limbă de neînțeles dar plin de ilustrații amănunțite, descrie o lume care nu seamănă cu a noastră; diverse alte personaje de-a lungul timpului au intuiția unor universuri cu număr din ce în ce mai mare de dimensiuni, concentrice, pe care încearcă să le exploreze și ale căror notițe, pline de aluzii, dar de neînțeles, ajung pe diverse căi la profesorul nostru…

Iar când vălul cade și M. C. înțelege că el e cel predestinat să treacă dintr-un univers în altul, cel care poate activa solenoizii și înfrunta statuia, mai există ceva ce poate contrabalansa tentația luciferică? Poate dragostea să fie un destin suficient într-un univers limitat și supus principiului entropiei?

Ce am apreciat la carte? Ambiția construcției (aproape cu totul lipsă la ceilalți scriitori ai noștri contemporani), travaliul descriptiv, poetic, metaforic, secvențele de memorialistică ale cărții, care mi s-au părut foarte interesante, întrepătrunderea dintre real și fantastic. Însă după primele capitole am început să simt din ce în ce mai acut lipsa influenței unui editor exigent asupra manuscrisului. Lăsat singur, Cărtărescu se pierde, cum ziceam, „în fraze, în rânduri” baroce, în poezie, repetiții și divagații. Unele imagini sunt de o plasticitate extraordinară, altele devin rapid obositoare. Face abuz de neologisme (multe obscure, altele chiar inventate), și de cratime (care în mod normal ar trebui să ofere muzicalitate textului, dar care aici ajung să rupă ritmul lecturii).  Îi e imposibil să pomenească ceva fără să adauge imediat un adjectiv, un determinant, o descriere, un termen livresc. Aproape fiecare frază e ca o creangă prea stufoasă care ar putea fi curățată de frunze uscate, muguri care nu se vor deschide niciodată, crenguțe care nu duc nicăieri. Unele sunt pur și simplu prost scrise, iar redactorul cărții nu-și face deloc simțită prezența.

Dar mai mult, există episoade întregi care nu adaugă nimic cărții, și care tăiate ar face textul mai suplu și romanul totodată mai percutant și mai accesibil. Multe din transcrierile de Jurnal sunt superflue, la fel tot episodul „Nicolae Vaschide” de exemplu. De la peste 800 de pagini probabil că romanul ar fi putut ajunge cu ușurință la sub 500 – un obiect poate mai puțin impozant în bibliotecă, dar cu mai mulți cititori, și mai digerabil. E păcat, și nu cred că editorul i-a făcut un serviciu lui Cărtărescu publicând Solenoidul așa. Nu mai vorbesc că o astfel de cărămidă devine practic intraductibilă. Dar mi-e greu și să o recomand cuiva care o poate citi în română: cititorul fără exercițiu se va rătăci în desișul cărții, cel de anduranță va fi probabil dezamăgit încă înainte să o termine. Potențialul există, dar mi s-a părut că în loc să fie o capodoperă literară, Solenoid-ul a devenit doar un masiv templu închinat idiosincraziilor lui Cărtărescu. Dar nu fusese Orbitor-ul de ajuns pentru asta?

Mircea Cărtărescu, Solenoid (2015), ed. Humanitas, 2015, 3,5*/5

Au mai scris/vorbit despre carte: Dan C. Mihăilescu / Doru Căstăian / Dorin Lazăr / Nicolae Manolescu

Blog Walk (Spălare de bani)

The Little Bank That Did: “This is a case where banks play the role they are ideally meant to play, that is, they invest in the stabilization and growth of the community they’re part of, and wind up profiting in the long run from those investments.

It’s the way they did this that’s particularly remarkable—by literally laundering debris-covered dollar bills and handing them out to people in the days immediately following the Hurricane Katrina. […] Hancock gave out around $50 million in cash, with handwritten IOUs for contracts, and lost (only) about $200,000 of that when all was said and done. But in the 3 months following the storm, Hancock grew by $1.4 billion. It’s not hard to imagine that the kind of genuine investment they made in their community—both customers and not—earned so much loyalty.”

Casta samurailor, distrusă de cel mai neașteptat adversar: machiajul “Femeile aveau în oase cantități de plumb mult mai mari decât bărbații, ceea ce a dus la teoria că machiajul abundent folosit de acestea a fost vinovat de intoxicarea cu plumb. De fapt, celebra pudră albă care se aplică pe fața femeilor din Japonia a apărut ca modă în Epoca Edo, fiind adusă de gheișe, curtezane și actori. Nu mulți știu că machiajul de acest tip avea la bază mercurul și plumbul.  Odată intrată în uzul clasei samurailor, clasa conducătoare de altfel, plumbul din organismul femeilor s-a transmis copiilor samurailor prin laptele matern. Claselor sociale de jos le fusese interzis să poarte machiaj.”

Haruki Murakami şi deszăpezirea culturală: “Ceea ce-i reuşeşte atât de bine lui Haruki Murakami este construirea efectului de straniu, de întrebare niciodată rostită până la capăt, punerea ca pe o scenă a unor personaje care, privite îndeaproape, au fiecare un însemn al nefirescului: simpla recepţioneră a hotelului Delfin, Yumishina, trăieşte experienţe din afara timpului său pe holurile clădirii, Yuki, fetiţa de treisprezece ani, uitată parcă într-o lume a adulţilor, citeşte însemnele întâmplărilor, creându-i tot felul de dezechilibre emoţionale şi chiar fizice, prietenul mamei, Dick North, poetul cu o singură mână, starul de cinema Gotanda, a cărui posibilă sinucidere explică o moarte precedentă. Peste înlănţuirea acestor întâlniri, pentru că fiecare personaj este legat, într-un fel sau altul, de celălalt, se mişcă un detectiv ale cărui abilităţi de cercetare sunt inutile în lumea stranie a lui Murakami, şi, la un alt nivel al realităţii, Omul Oaie, figură solitară, care pare a scrie destinul fiecăruia.”

Common Interpretation of Heisenberg’s Uncertainty Principle Is Proved False: “A. Steinberg of the University of Toronto in Canada and his team have performed measurements on photons (particles of light) and showed that the act of measuring can introduce less uncertainty than is required by Heisenberg’s principle. The total uncertainty of what can be known about the photon’s properties, however, remains above Heisenberg’s limit.

[…]Don’t get too excited: the uncertainty principle still stands, says Steinberg: “In the end, there’s no way you can know [both quantum states] accurately at the same time.” But the experiment shows that the act of measurement isn’t always what causes the uncertainty. “If there’s already a lot of uncertainty in the system, then there doesn’t need to be any noise from the measurement at all,” he says.”

Isaac Asimov și imortalitatea: “Every idea I’ve ever had I’ve written down. I won’t be gone – it will be there”

 

Cînd îi auzi pentru ce se sacrifică

… Toţi scrieţi, tuna şi fulgera în tot acest timp domnul Cambreleng. Toţi consideraţi că aveţi ceva de spus, în loc, mai degrabă, să încercaţi să fiţi fericiţi. Nici unul dintre voi nu s-a gîndit o singură secundă că viaţa ar putea să fie sacrificată şi vieţii, nu numai literaturii. Arătaţi-mi un singur om care să spună… mi-am sacrificat viaţa pentru viaţă. Nu, toţi se sacrifică pentru altceva decît pentru viaţă. Cînd îi auzi pentru ce se sacrifică îmi vine să-i omor.

Matei Vișniec, Sindromul de panică în Orașul Luminilor (2009), Polirom, 2012

Blog Walk (Mituri)

10 Stubborn Body Myths That Just Won’t Die, Debunked by Science: „Myth 1: Body Hair Grows Back Thicker When You Shave It

Myth 2: Calories Counting Is All That Matters for Weight Management

Myth 3: You Need Eight Hours of Sleep Per Day

Myth 4: Reading in Dim Light Ruins Your Eyes

Myth 5: Urinating on a Jellyfish Sting will Sooth the Pain

Myth 6: Your Slow Metabolism Makes You Fat

Myth 7: You’ll Catch a Cold from Cold (and Wet) Weather Conditions

Myth 8: More Heat Escapes Through Your Head

Myth 9: High Cholesterol Causes Heart Disease

Myth 10: It’s Dangerous to Wake a Sleepwalker”

Psychobabble: Polygraph lies: „So what of the responses that the polygraph measures? The idea that respiration, heart rate or blood pressure are reliable indicators of deception is almost entirely unfounded and in effect the Polygraph test is nothing more than a fancy stress test. It will tell you that if people are nervous or not but in the context of a police interrogation, a reasonably stressful event on it’s own, it’s unlikely that you can determine that this nervousness is caused by an attempt at deception. One of the main issues is that people’s physiological activity differs wildly – someone who sweats a lot is more likely to be branded a liar by a polygraph test.”

10 Stubborn Food Myths That Just Won’t Die, Debunked by Science: „Myth 1: Never Use Wooden Cutting Boards with Meat

Myth 2: Adding Salt to Water Changes the Boiling Point, Cooks Food Faster

Myth 3: Low Fat Foods Are Always Better For You

Myth 4: Dairy Is The Best Thing For Healthy Bones

Myth 5: Everyone Should Drink 64-Ounces or 8 Glasses of Water Every Day

Myth 6: High-Sodium Foods Taste Salty, So Avoid Salty Snacks

Myth 7: Eating Eggs Will Jack Up Your Cholesterol

Myth 8: Searing Meat Seals In Juices

Myth 9: Aluminum Foil and Cookware Is Linked to Alzheimer’s Disease

Myth 10: Don’t Eat After 6/7/8PM”

The Agreeable Power of Sugar: „New research confirms an old cliche: you are what you eat. A team of psychologists recently found that not only are sweets-lovers perceived as more agreeable, but they may actually be more agreeable”

The Black Keys – Lonely Boy

Blog Walk (La vreme de criză)

Trei camarazi. La vreme de criză: „Cu nenumărate propoziţii memorabile, una dintre specialităţile autorului, şi cu o încredere de nezdruncinat în viaţă şi în marile valori morale ale omului, Remarque îţi dă de înţeles în Trei camarazi că, mai ales la vremuri de criză, iubirea, prietenia, compasiunea şi demnitatea te ajută să nu te laşi doborît nici de lipsuri, nici de ajecţiile politicienilor care îşi fanatizează susţinătorii. Căci, metaforic vorbind, nu numai Patrice e bolnavă fără leac în acest roman, ci şi Germania liberă, veselă şi puţin naivă pe care o iubeşte tot mai disperat Remarque văzînd-o cum cade în mîinile celor care aveau să-i omoare libertatea şi veselia şi aveau s-o ducă la distrugere.”

Why Aren’t We Smarter?: „[…] the success of the system is achieved through balancing various aspects of cognitive performance by ensuring that no specific trait dominates to the exclusion of others.

While this doesn’t suggest that cognitive processes cannot be improved, it clearly indicates that one must be careful in assessing what constitutes improvement so that declines in abilities elsewhere are not masked or ignored. It also suggests that the simple „more is better” perspective doesn’t hold over the cognitive system.

This gives rise to a performance curve that will peak and then begin to decline, suggesting that there are upper bounds to the improvement of any particular cognitive trait, before it begins to impact other traits. A balance must be maintained so that subgoal achievement can be maximized.”

Do Vitamins Actually Work?: „I recommend vitamin B12 supplements for people who avoid animal products. In many cases, I recommend probiotic supplements. A healthy gut is very important for overall health, and too many people wreck their gut flora (aka the friendly critters in our colon that help with immunity and nutrient absorption) with poor diets, exposure to environmental toxins, and stress. Probiotic supplements should ideally be purchased refrigerated and stored that way at home.

[…]

Vitamin D deficiency is rampant. The latest research shows that current recommendations for 600 International Units a day are too low. Part of the problem is that recommendations are made solely on vitamin D’s role in bone health, while newer research takes into consideration the multitude of functions vitamin D is necessary for. I urge all my clients to take 2,000 to 4,000 International Units a day. If it seems like too much, keep in mind that if you get your vitamin D from the sun, the body produces 10,000 International Units and then ceases production.”

adevăratul faliment e sub nasul nostru: „Cînd Nokia s-a retras de la Cluj, am sărit cu toţii în sus: ne lasă pe drumuri 3000 de oameni! Cum e posibil ca nimeni să nu fi putut face nimic pentru a evita grozăvia asta?

Numai că, discret, departe de nasul iscoditor (prin sacoşe) al reporterilor economici, adevăratele grozăvii sînt româneşti, neaoşe, tradiţionale.

Cum se poate altfel numi falimentul Mic.ro? Acolo unde, din cîte ştiu eu, lucrează-n total vreo 5000 de oameni?”

Kurt Vonnegut’s dark, sad, cruel side is laid bare: „The book paints a picture of a man who was often distant from his children, cruel to a long-suffering first wife, caught in an unpleasant second marriage and spent much of his later years depressed and angry. „Cruel, nasty and scary are the adjectives commonly used to describe him by the friends, colleagues, and relatives Shields quotes,” wrote one reviewer, Wendy Smith, on the Daily Beast website. The New York Times reviewer, Chris Buckley, called Shields’s portrayal „sad, often heartbreaking”.

[…]

Vonnegut definitely had survived a lot. His once wealthy family was impoverished by the Great Depression, causing grim strains in his parents’ marriage. His mother committed suicide. His beloved sister died of breast cancer, a day after her husband was killed in a train accident. But the defining horror of Vonnegut’s life was his wartime experience and surviving the Dresden bombing, only to be sent into the ruins as prison labour in order to collect and burn the corpses.”

Viral Infections Might Be Our Best Hope Against AIDS & Other Confounding Diseases: „Intriguingly, we have seen some profound beneficial effects from viral interactions. One study showed that curing the common cold might be a very bad idea. A group led by Ian Mackay in Australia collected nasal mucus from 1,247 people with cold-like symptoms and used PCR to test each sample for 17 different kinds of virus known to cause runny noses. People with rhinovirus infections—the most common type in the group—were eight times less likely to also be infected with flu virus than would been expected if there was no interference. That’s important because flu kills at least 30,000 people a year in the U.S. while rhinoviruses don’t kill anyone. This protective effect of rhinoviruses has been confirmed by a similar study among military recruits in the U.S.

Another beneficial case of interference is that of GB virus and HIV, the virus that causes AIDS. GB virus is passed from person to person in the same ways HIV is, but it doesn’t seem to cause any illness on its own. On the contrary, men who were infected with both GB virus and HIV, before there were drugs to treat AIDS, lived longer and were healthier than men not infected or whose immune systems destroyed the GB virus.

Viral interference has also shown potential to prevent cancers caused by human papillomavirus, the virus that causes cervical cancer. Human papillomavirus infects only cells near the surface of the cervix and it makes these cells grow faster than they should, sometimes leading to cancer. A parvovirus called AAV is able to infect those same surface cells, but only if HPV already is in them. Unlike HPV alone, HPV and AAV together cause the cells to die instead of divide, so tumor formation is averted. AAV is also sexually transmitted, so in this case, two STIs are better than one.”

A Common Joke About Common Knowledge:

La masă – experiențe

Un articol al lui Gabriel Liiceanu pe care l-am citit recent, despre două experiențe culinare situate la poli opuși, una în România comunistă, a lipsurilor, și cealaltă în Occidentul bogat. Savuros. 🙂

Extremele culinare ale vieţii – frugalitatea şi desfrîul

Nor de etichete