Caiet online. A scrie înseamnă a te citi pe tine

Posts tagged ‘Aldous Huxley’

Literatura psihologică

Literatura psihologică reprezintă o lectură plăcută, chiar instructivă. Dar ce explică? Totul cu excepția esențialului, orice în afară de cele două lucruri care ne determină în ultimă instanță cursul vieții, Predestinarea și Harul.

Aldous Huxley, Geniul și Zeița, trad. Ion Vinea, p. 112

Anunțuri

Prăpastia dintre impresie și expresie

Ce prăpastie există între impresie și expresie. Asta-i ironia sorții – să ai trăiri shakespeareane și (exceptînd șansa de una la un bilion cînd întîmplarea te face Shakespeare) să vorbești despre ele ca vînzătorii de automobile, adolescenții sau profesorii de colegiu. Practicăm alchimia pe dos – atingem aurul și-l prefacem în plumb; atingem liricul pur al experienței și-l prefacem în echivalente verbale de măruntaie și lături.

Aldous Huxley, Geniul și Zeița, trad. Ion Vinea

Tăcerea zeițelor

Era zeiță și tăcerea zeițelor e cu adevărat de aur. Nu aurire superficială, ci tăcere din aur curat de douăzeci și patru de carate; și așa rămîne tot timpul. Gura Olimpianului rămîne închisă nu datorită unui act de discreție impusă, ci fiindcă nu există cu adevărat nimic de spus. Zeițele sînt toate dintr-o bucată.

Aldous Huxley, Geniul și Zeița, trad. Ion Vinea

Geniul și zeița – romanul pretext

Am ajuns la această carte citind undeva câteva comentarii elogioase la adresa ei – ah, ce de epitete, ce vorbe mari, ce capodoperă, ce scriere de geniu… M-a mirat să nu o găsesc reeditată undeva în limba engleză în ultimii destul de mulți ani, dar am avut noroc și am făcut în cele din urmă rost de traducerea în română.

Geniul si zeita

E o carte foarte micuță, poate mai degrabă o nuvelă decât un roman: într-o discuție cu un prieten scriitor, fizicianul John Rivers îi oferă, ca inspirație, o întâmplare dramatică din chiar tinerețea lui – iar povestea sa, dezvăluită treptat-treptat, are într-adevăr toate ingredientele literaturii: personaje extravagante, roluri exemplare, o iubire interzisă, o alta neîmpărtășită, dorință, morală, gelozie, idealismul adolescenței, judecăți filozofice, gesturi tragice, un final teatral. Și totuși, argumentează John Rivers, dacă literatura păcătuiește, pentru a fi credibilă, de prea multă logică, viața nu este așa – e și irațională, e și întâmplătoare, e și prozaică.

Pe scurt:

Găzduit de profesorul său pe care îl admiră cu tărie – un savant de talie mondială, laureat al premiului Nobel – tânărul John Rivers devine în scurt timp un apropiat al întregii familii. Dar lucrurile încep să evolueze periculos – fata adolescentă a gazdelor îi scrie poezii dedragoste, în timp ce și el se îndrăgostește, dar de mama ei. Ea e Zeița, iar soțul ei, mult mai în vârstă și dependent până la paralizie de ea, e Geniul. Măcinat între respect și iubire, între dorință și educația morală puritană, John Rivers o idealizează pe Zeiță. Atunci când ea i se strecoară, plânsă, epuizată și disperată în pat (mama tocmai îi murise, soțul îi era grav bolnav), tânărul va fi în același timp fericit și îngrozit.

Deci ce părere mi-a făcut Geniul și Zeița? Chiar dacă subiectul e cam banal și desfășurarea acțiunii previzibilă, cartea se naște de fapt din coliziunea între realismul asumat (povestitorul, John Rivers, e nu doar un om de știință, dar și un adult experimentat care acum își judecă tinerețea cu detașare) și un ghem de judecăți filozofice, metafore mitologice, exagerări și hiperbole incongruente care rămân importante pentru acesta. E o combinație stranie între exaltarea și alb sau negrul adolescenței pe de-o parte și retrospecția metodică și justificativă, de cealaltă parte. E o carte care poate surprinde și fascina mai ales la vârsta adolescenței, când ești cucerit de intensitatea sentimentelor, în care te regăsești cu ușurință, dar și ghicești o amenințare surdă. O carte, ca să-l parafrazez pe John Rivers, despre trăiri shakespeariene despre care vorbește un profesor nu de colegiu, ci de universitate. Și de fizică, pe deasupra.

Și în plus, are farmecul unor timpuri de mult apuse, al unei educații clasiciste, al unei moralități azi desuete…

Aldous Huxley, Geniul și Zeița (1955), 3,5*/5

Au mai scris despre carte: Anca / Tomata / Vicuslusorum / Rontziki

Nor de etichete