Jacob se hotărăște să iubească

Bine zice vorba aceea, că la pomul lăudat să nu te duci cu sacul. Cartea lui Cătălin Dorian Florescu, autor stabilit în Elveția și care se autodefinește ca scriitor de limbă germană (chit că editura Polirom a decis altfel), a fost premiată anul trecut drept Cartea anului 2011 în Elveția și lansată recent cu mare vâlvă la Gaudeamus. Am cumpărat-o în varianta electronică și am început să o citesc cu multă curiozitate.

De la primele pagini m-a dezamăgit scriitura (sau poate să fi fost de vină traducerea Marianei Bărbulescu, nu știu). După mai multe, lipsa de consistență a scenelor și a personajelor. După două-trei capitole, acțiunea dezlânată. Am perseverat însă și am fost răsplătit cu un final care ar fi putut fi dramatic, dacă n-ar fi fost povestit tot în același stil monoton și autist ca și restul cărții. Nici nu găsesc o altă descriere mai bună: un roman autist. Un roman în care personajele rămân străine între ele (și scriitorului), gesturile sunt brutale, dialogurile fragmentare, empatia e imposibilă.

Iar apropo de titlu, acesta e la fel de fals: personajul principal, Jacob, nu se hotărăște să iubească. De iubit iubește, pe bunicul, substitut de tată, pe țiganca Ramina, substitut de mamă, pe o fată sau alta, ba poate poți să zici că și mila de tatăl său, care înlocuiește până la urmă frica și ura, tot un fel de iubire e. Poate pământul, poate viața? Alegeți-vă varianta pe care o preferați. Dar dramatismul promis de titlu (voința pusă deasupra sentimentelor) lipsește cu totul, trebuie să vă previn.

Ce reușește însă autorul bine e să creioneze o lume brutală în care se oglindește o istorie la fel de brutală. Aproape toată cartea e o înșiruire de episoade dramatice, povestite cu un calm care le amplifică până la sufocare și cu real talent pentru detaliul senzorial: de la nașterea unui copil într-o grămadă aburindă de bălegar la împușcarea cailor pe care bunicul său îi iubește atât de mult, de la trenul care îi duce pe copiii nemtilor în Siberia la vagoanele în care sunt înghesuiți “dușmanii poporului” pe drum spre Bărăgan, de la mercenarul care ucide cu sânge rece o familie pentru a o lua pe fiică de soață până la tatăl care îi duce pe soldații ruși să le arate unde se ascunde copilul său.

Și mai are un merit cartea: acela de a aduce în discuție istoria șvabilor din Banat, de la aducerea lor pe vremea împărătesei Maria Tereza, până la războiul al doilea mondial, venirea rușilor, a comuniștilor, colectivizarea forțată și, pentru mulți, emigrarea. Este, iarăsi, o istorie dramatică, chiar dacă mi s-a părut spusă dintr-o perspectivă părtinitoare (poate a contat și asta la succesul cu care a fost întâmpinată cartea în Elveția).

Nu am să vă dezvălui mai mult din povestea lui Jacob Obertin și a tatălui său, Jakob, și a restului Obertinilor, oameni trufași, cruzi și hotărâți, întemeiatori ai satului Triebswetter de lângă Timișoara. Citiți-o dacă vreți, dar nu cu așteptări prea mari.

Cătălin Dorian Florescu, Jacob se hotărăște să iubească, 2011, ed. Polirom (2012), trad. Mariana Bărbulescu, 2,5*/5