El știe că e gol

Secole, iată secolul meu, solitar şi diform, acuzatul. Clientul meu îşi deschide pântecele cu propriile mâini; ceea ce luaţi drept o limfă albă, este sânge; nu sunt globule roşii. Dar să vă spun secretul acestei perforaţii multiple: secolul ar fi fost bun dacă omul n-ar fi fost spionat de crudul său duşman străvechi, de speţa carnasieră care a jurat pierderea sa, de bestia fără păr şi făcătoare de rău, de om. Unu şi cu unu fac unu, iată misterul nostru. Bestia se ascundea, noi surprindeam privirea, deodată, în ochii intimi ai aproapelui nostru: atunci izbeam; legitimă apărare preventivă. Am surprins bestia, am izbit, un om a căzut, în ochii săi muribunzi am văzut bestia, încă vie pesemne. Unu şi cu unu fac unu: ce neînţelegere! De la cine, de unde vine acest gust rânced şi fad în gâtul meu? De la om? De la bestie? De la mine însumi! E gustul secolului. Secole fericite, nu cunoaşteţi ura noastră, cum aţi putea înţelege voi puterea atroce a iubirilor noastre muritoare? Dragostea, ura, unu şi cu unu…. Achitaţi-ne! Clientul meu a fost primul care a cunoscut ruşinea: el ştie că e gol. Copii frumoşi, voi ieşiţi din noi, durerile noastre v-au făcut. Acest secol este o femeie, naşte, veţi condamna-o voi pe mama voastră? Hei? Cum? Răspundeţi odată! (Pauză.) Al treizecilea nu mai răspunde. Poate n-o să mai fie secole după al nostru. Poate că o bombă va stinge luminile. Totul va fi mort! Ochii, judecătorii, timpul. Noapte. O! tribunal al nopţii, tu care ai fost, care vei fi, care eşti, am fost! Am fost! Eu, Frantz von Gerlach, aici în camera asta am luat secolul pe umerii mei şi am spus: voi răspunde de el. În această zi şi pentru totdeauna. Ei! Ce?

J.P. Sartre, Sechestraţii din Altona (1959)