Atins de el, rămâne-n mișcare

„Vântul, care de fapt se pornește doar așa, din când în când, stârnindu-se de undeva și pierzându-se spre un alt undeva, dar niciodatâ aținându-se în același loc, aduce cu el rafale de mirosuri, ba sufocante, ba împrospătoare, și câteodată și câte un nor de fluturi sau de libelule, ori uneori un cârd de păsări mari, negre – și dispare din nou, iar după aceea, tot ce în grădină poate să se miște și este atins de el, rămâne-n mișcare”.

Această frază misterioasă o regăsesc într-un caiet de însemnări din urmă cu peste zece ani. N-am putut s-o folosesc în nici unul dintre texte, dar după toți acești ani, uite că o introduc aici. Știu acum că această frază este o metaforă:

ar putea să figureze într-un anunț mortuar sau o scrisoare de consolare.

„Vântul”, asta este: viața cuiva.
„Nimic nu există care să nu atingă ceva.”

Jeroen Brouwers, Roșu ucigaș (1986)