Caiet online. A scrie înseamnă a te citi pe tine

Posts tagged ‘John Fowles’

Definiția lui Dumnezeu

Nu există decît o singură definiţie bună a lui Dumnezeu: libertatea care îngăduie altor libertăţi să existe. Iar eu trebuie să mă supun acestei definiţii.

John Fowles, Iubita locotenentului francez (1969), ed. Polirom, 2011, p. 130

Creăm, pornind de la ce ne lipseşte

– Şi de ce nu se pricep scriitorii la relaţii umane?

– Pentru că ne putem întotdeauna imagina altele mai bune. Cu mult mai puţin efort. Şi cele imaginare se dezvoltă mult mai mulţumitor decât cele reale.

– De asta te străduieşti atât să le respingi?

– Nu ştiu, Caro. Poate. Adevărata tragedie când te redeştepţi după moarte nu e atât descoperirea că n-am trăit cu adevărat niciodată, ci descoperirea că nu mai putem scrie. Creăm, pornind de la ce ne lipseşte, nu de la ce avem.

John Fowles, Daniel Martin (1977)

E fată deşteaptă

E fată deşteaptă. Are răspuns la toate. Sper că va reuşi să treacă peste asta.

John Fowles, Daniel Martin (1977)

Nu era genul de femeie care să poată fi înţeleasă

Nu era genul de femeie care să poată fi înţeleasă empiric sau logic – de fapt, în asta consta adevărata problemă; în faptul că putea discuta despre ea însăşi lucid şi sincer, continuând, totuşi, să trăiască într-o obscuritate… care nu era numai impenetrabilă, dar care îi permitea chiar o dedublare.

John Fowles, Daniel Martin (1977)

Intuiția feminină

Credinţa că există o intuiţie feminină constituie primul simptom al şovinismului masculin.

John Fowles, Daniel Martin (1977)

Cele mai frumoase cărți ale adolescenței

La fel ca și data trecută, ordinea e întâmplătoare, nu e un clasament al valorii. Și să ne înțelegem: nu sunt cărți despre adolescență, ci cărți care să îți trezească imaginația, să te provoace, să te facă să visezi, să gândești, să citești, să descoperi poate un autor.

1) F. M. Dostoievski – Crimă și pedeapsă (1866)

2) Friedrich Nietzsche – Dincolo de bine și de rău (1886)

3) Hermann Hesse – Lupul de stepă (1927)

4) John Steinbeck – Iarna vrajbei noastre (1961)

5) Mario Vargas Llosa – Orașul și câinii (1963)

6) Frank Herbert – Dune (1965)

7) John Fowles – Magicianul (1965, 1977)

8) Gabriel Garcia Marquez – Un veac de singurătate (1967)

9) Mircea Cărtărescu – Nostalgia (1989)

10) Muriel Barbery – Eleganța ariciului (2006)

Iar pentru cine vrea mai mult:

Mircea Eliade – Maytreyi (1933)

Jan Guillou – Răul (1981)

Kurt Vonnegut – Galapagos (1985)

Orson Scott Card – Jocul lui Ender (1985)


Un eunuc

Cel care creează nu-l poate iubi pe cel care judecă. Este prea mare diferenţa între cele două activităţi. Una este naştere, cealaltă chirurgie. Oricât ar fi de întemeiată critica, ea este întotdeauna făcută de cineva care nu este potent – un eunuc – şi îndreptată împotriva cuiva care este un progenitor; e făcută de cineva care nu-şi asumă nici un risc la adresa cuiva care îndrăzneşte, care îşi pune în joc întreaga fiinţă.

John Fowles, Daniel Martin (1977)

Capabili să anuleze timpul

Sunt oameni pe care nu-i poţi expedia, plasa, materializa, care constituie mistere pe care te faci că nu le observi pe propriul risc, care inconştient şi implicit sunt, ca natura însăşi, capabili să anuleze timpul şi tot ceea ce omul încearcă să pună între el şi realitatea sa totală.

John Fowles, Daniel Martin (1977)

Cei care își dezvăluie sentimentele

Se folosea pur şi simplu de un vechi truc de le Oxford: mă contrazicea. Pe cei care îşi dezvăluie sentimentele trebuie întotdeauna să-i contrazici, pentru a-i incita să se dezvăluie şi mai mult.

Problema cu oamenii hipercivilizaţi e că deţin la perfecţie tehnicile care le permit să ascundă adevărurile crude.

John Fowles, Daniel Martin (1977)

Autocompătimire

Întrebarea se pune dacă nu cumva romanul este o formă de autocompătimire.

John Fowles, Daniel Martin (1977)

Nor de etichete