Capital
Întâmplarea a făcut să citesc unul după altul două romane care își propun să facă un fel de miniradiografie pe verticală a societății englezești într-un loc și moment bine definite. Sigur, unul își desfășoară acțiunea în Londra anului 2008, iar celălalt în Birmingham-ul anilor 70, sigur, cele două au sufluri complet inegale, și pornesc de la contexte sociale diferite, dar totuși n-am putut să mă abțin să nu le compar.
Primul dintre ele a fost Capital de John Lanchester. Se anunța ca o carte foarte actuală, dedicată crizei economice, bancherilor din City și pieței imobiliare londoneze – dar surpriză, toate acestea există, dar au o pondere mult mai scăzută decât mă așteptam eu. E până la urmă mai degrabă o carte despre oameni, decât despre criză sau consecințele sale.
Asta ar fi partea bună. Precum și faptul că John Lanchester este perfect în stare să se pună în pielea oricăruia dintre ei, de la Roger Yount, manager al diviziei de investiții financiare a unei bănci, la Quentina, refugiată din Zimbabwe și ajunsă într-un no man’s land legal, de la Petunia, o bătrână văduvă care leșină într-un magazin la familia Kamal, proprietarii pakistanezi ai acestuia, de la Matya, tânăra dădacă unguroaică, la Zbiegniew, constructor polonez decis să se îndepărteze cât mai mult de reputația proastă a celor englezi, sau până la Freddy Kano, un tânăr jucător senegalez de fotbal, ce tocmai a semnat cu unul din cluburile importante din Premier League. Toate aceste caractere (și nu sunt nici pe departe singurele) sunt creionate credibil și puse fiecare în propriul decor construit minuțios. Partea mai puțin bună e că fiecare dintre aceste personaje, ca și majoritatea situațiilor in care sunt puse, se dovedesc doar clișee jurnalistice. Nu sunt oameni vii, ci actori machiați cu grijă și trimiși pe scenă să se prezinte. Nu te surprind cu nimic, sunt prea demonstrativi. Nu știi exact cum o să se rezolve ițele încurcăturilor prin care trec, ce o să se întâmple de la o pagină la alta, dar ei ca atare sunt transparenți și greu de ținut minte. Poate sunt clișeele pozitive care vin să demonteze prejudecățile negative ale altui jurnalism, dar până la urmă ăsta e un joc cu sumă nulă.
Lăsând acest aspect la o parte, trebuie să mai dau bile albe cărții pentru unele pagini de un comic delicios (scena în care Roger așteaptă un bonus de 1 milion de lire, ajunge să spere la 2,5 milioane, apoi găsește în plic doar 30.000, ca și aceea în care trebuie să se descurce pentru prima dată singur cu copiii, cu nevasta fugită de Crăciun la un spa luxos, sunt memorabile) și pentru autenticitatea și diversitatea decorurilor. Merită citită chiar și numai pentru ele!
Finalul mi s-a părut în schimb un pic dezamăgitor.
Pe scurt:
Romanul prezintă cronologic un an (decembrie 2007 – noiembrie 2008) din viața locatarilor de pe Pepys Road, o stradă arătând obișnuit din sudul Londrei, dar ale cărei locuințe și-au mărit considerabil valoarea începând undeva de prin anii 80. Toți aceștia încep să primească periodic fotografii cu propriile case însoțite de mesajul criptic ‘We Want What You Have’. Unul din personajele centrale e Roger Yount, manager într-o bancă, care trăiește pe picior mult mai mare decât își permite. Un milion de lire e bonusul de care are nevoie pentru a o scoate la capăt pentru la anul, dar întâi criza financiară își arată primii colți, apoi unul din tinerii cei mai sclipitori din subordinea sa se decide să joace pe bursă cu bani împrumutați din conturile clienților. Un mix exploziv care îi va da viața peste cap.
În același timp Shahid Kamal se pomenește cu un oaspete nedorit pe cap: unul din tinerii alături de care călătorise cândva în Cecenia pentru a-și ajuta frații musulmani aflați la nevoie. De unde să bănuiască că intră astfel în atenția diviziei anti-terorism a serviciilor secrete?
John Lanchester, Capital, 2012, 3,5*/5
Au mai scris despre carte:
Singur pe bancă 