Până acum i-a scăpat de 3 ori printre degete, dar anul acesta Julian Barnes a reușit în sfârșit să câștige premiul Man Booker Prize, pentru romanul său The Sense of an Ending.
Găsiți recenzia cărții aici.
Îndrumător de lecturi: „Mă uit şi mă gîndesc cît de tare diferă listele de mai sus de canonul cititorilor „profesionişti“. Există cărţi a căror valoare literară a fost considerată – în general pe bună dreptate – una redusă şi totuşi au rezistat la proba timpului şi a cititorilor mai mult decît scrieri declarate canonice. Printre autorii studiaţi de mine în liceu (şi nu din motive ideologice) se număra Alexandru Ivasiuc, azi aproape uitat; în schimb, cărţile lui Radu Tudoran – Fiul risipitor sau Toate pînzele sus! – se citesc şi azi cu pasiune, ca şi Cireşarii sau La Medeleni. Bănuiesc că se vor mai citi cel puţin pînă la sfîrşitul secolului.
Desigur, forumiştii sînt – cum spuneam – cititori nespecializaţi. Nu ştiu să evalueze critic construcţia unei cărţi, consistenţa personajelor sau a naraţiunii, caracterul inovator al unei opere, locul ei în literatura universală ş.a.m.d. Dar citesc. Cu sinceritate şi pasiune, de plăcere sau ca să se instruiască; citesc pentru că asta sînt: cititori. Ei sînt publicul. Pe ei îi vînează editorii şi librarii, la ei se raportează scriitorii. Iar pentru ei cărţi precum cele de mai sus sînt importante. Păi, cum nu, dacă le-au schimbat viaţa? Poţi să preţuieşti mai mult un roman de (să zicem) Faulkner ori Joyce decît Alchimistul lui Coelho, atunci cînd cel din urmă ţi-a hotărît destinul?”
Cum poți să citești pe iPad într-o limbă străină: „pentru că și eu m-am confruntat cu dificultățile unei limbi pe care nu o cunosc atât de bine (și anume limba germană), m-am întrebat cum poți să faci să citești într-o limbă străină, alta decât cele pentru care iPad-ul are dicționare (engleza și japoneza, mai exact). Și asta fără să trebuiască să jailbreak iPad-ul, pentru că ar fi păcat. Metoda de mai jos se aplică și pentru orice gadget Apple cu OS4+ care are aplicația iBooks.”
„Talent Is Nothing Without Focus and Endurance”: „This quote comes from writer Haruki Murakami, reminding us that talent is basically irrelevant without the foundation of a good work ethic:
<<In every interview I’m asked what’s the most important quality a novelist has to have. It’s pretty obvious: talent. Now matter how much enthusiasm and effort you put into writing, if you totally lack literary talent you can forget about being a novelist. This is more of a prerequisite than a necessary quality. If you don’t have any fuel, even the best car won’t run.
The problem with talent, though, is that in most cases the person involved can’t control its amount or quality.>>”
10 reguli pentru a fi un fotograf de succes: „De O istorie a lumii în 10 ½ capitole nu mă leagă doar plăcerea uşor masochistă a traducerii ei în româneşte, ci şi o întâmplare căreia cred acum că nu i-am dat atenţia cuvenită. La puţină vreme după publicarea primei ediţii a traducerii din Barnes, am intrat într-o librărie importantă din Bucureşti şi-am găsit romanul la secţiunea „Istorie“. Evident, m-am burzuluit lăuntric şi m-am grăbit să îndrept eroarea. Am luat cartea de-acolo şi am dus-o la rafturile de beletristică. Vânzătoarea m-a interceptat cu un aer ostil şi m-a întors din drum. I-am explicat că nu e o carte de istorie, ci un roman, şi că nu avea ce să caute în locul unde o găsisem. Femeia m-a privit cu asprime şi mi-a strecurat printre dinţi: „Asta-i bună, domnu’, vând carte de douăşcinci de ani şi vii mata să mă-nveţi meserie“. Am mai evocat clinciul, dar abia în clipa asta descopăr clenciul. Vânzătoarea avusese dreptate, iar eu mă urzicasem degeaba. Ea probabil că nu citise romanul lui Barnes, dar îi pricepuse mesajul. Eu îl tradusesem, dar trecusem pe lângă tâlcul lui principal.”
din caiete: Dovlatov: „Adeseori, toate acestea au un caracter misterios, metafizic. Ma refer la hoția întru totul misterioasă, fără vreun scop rațional. Așa ceva, cred eu, se întâmplă numai în statul rus. Am cunoscut un om sensibil, distins, cultivat, care a șutit din întreprindere o găleată cu mortar. Pe drum mortarul s-a întărit, firește. Hoțul a aruncat bolovanul pietrificat nu departe de locuința lui.”
Vi s-a întâmplat vreodată să citiți o carte, să vă faceți o părere despre ea, iar apoi fix ultima pagină să vă oblige să vă schimbați acea părere?
Mi s-a întâmplat mai demult cu Vargas Llosa, Rătăcirile fetei nesăbuite, iar acum din nou cu ultimul roman al lui Julian Barnes, The Sense of an Ending. E drept, contextul e cu totul altul. Romanul lui Mario Vargas Llosa mă dezamăgise, iar ultima pagină a salvat o parte din carte; de data asta a fost aproape invers, un roman reușit, care mi-a plăcut, dar al cărui sfârșit nu aduce răspunsuri credibile la misterele cărții. E o treime forțat, o treime insuficient și cel mult o treime sfârșitul pe care îl merita romanul (ce ironie, ținând cont de titlu!).
Păcat.
Mulți au descris The Sense of an Ending ca o carte despre moarte, dar eu am citit-o într-o altă cheie: confruntarea unui naiv cu realitatea. Mai exact, cu o serie de realități mai mult sau mai puțin dureroase, care vin să îi spulbere, pe rând, iluziile. E și despre dragoste, e și despre tinerețe, despre maturizare, despre anii ’60, despre istoria personală care se clădește, la fel ca cea generală, la intersecția dintre niște amintiri inexacte și niște documente incomplete, despre sinucidere, despre bătrânețe și regretele care o acompaniază. Dar firul roșu acesta este, cel al naivităților care confruntate provoacă suferință.
Schema personajelor seamănă puțin cu cea din Trois și Iubire, etc.: doi băieți, unul hai să-i zicem comun, celălalt strălucit, o fată, mama fetei. Primul abandonat pentru cel de-al doilea, trădare, iubire fără noroc… Poate e reluarea unor obsesii. Dar stați liniștiți, asemănările se opresc aici, registrul în care sunt scrise e cu totul diferit, la fel contextul și miza romanelor. Iar din punctul meu de vedere The Sense of an Ending e cartea mai reușită, un roman mai profund și mai interesant. De citit!
Pe scurt:
Divorțat de peste 20 de ani, Tony e un istoric pensionar a cărui liniște e tulburată de un cadou enigmatic venind din partea mamei Veronicăi, prima sa relație serioasă din tinerețe. Prin testament, aceasta îi lasă o mică sumă de bani, precum și jurnalul lui Adrian, un bun prieten care se sinucisese de tânăr, la scurt timp după ce începuse la rândul său o relație cu Veronica. Însă jurnalul e confiscat de Veronica și cum aceasta refuză să i-l dea, Tony e nevoit să pună cap la cap amintirile sale din acea vreme și câteva frânturi de informație pentru a rescrie o poveste veche, dar tulburătoare. De ce și-ar fi adus aminte de el mama unei prietene, pe care nu o întâlnise decât cu ocazia unei singure vizite (de care nici măcar nu se leagă amintiri prea plăcute), și de ce ar fi fost la ea acel jurnal?
Se poate aprinde din nou la bătrânețe o dragoste pe care o credea uitată?
Există sinucidere ca o concluzie logică, calcul abstract al unui filozof camusian?
Julian Barnes, The Sense of an Ending (2011), 4*/5
Au mai scris despre carte: Octavian Logigan / John Self / The Telegraph / The Guardian
Singur pe bancă 