The Keeper of Lost Causes

Recunosc, nu prea am înțeles entuziasmul brusc față de autorii scandinavi care i-a cuprins de  câțiva ani încoace pe amatorii de literatură polițistă. E drept, nu am citit decât primul roman din seria Millenium, Bărbați care urăsc femeile, dar la cât de lăudată a fost acea carte, la câți s-au jurat că n-au putut să se dezlipească de ea sau că li s-a părut nici mai mult nici mai puțin decât genială, dezamăgirea mea s-a extins asupra tuturor romanelor de gen care au încercat să profite de haloul succesului lui Stieg Larsson.

Totuși, vin și zile în care ești răcit, ai febră, stai în pat și îți vine cheful să citești un roman polițist pasionant. O triere rapidă a recenziilor de pe GoodReads și iată cum am ajuns să citesc The Keeper of Lost Causes, primul roman din seria Q a autorului danez Jussi Adler-Olsen.

Ce verdict să dau cărții? Pe de-o parte și-a făcut efectul și am supraviețuit cu bine răcelii, pe de altă parte am avut din nou sentimentul că majoritatea comentariilor de pe net au fost mult exagerate. Mă așteptam la o intrigă polițistă ceva mai elaborată, la o enigmă care să pună la încercare și mintea cititorilor, la un detectiv mai surprinzător. The Keeper of Lost Causes e mai degrabă thriller decât roman polițist (chiar așa, romanul se pretează excelent unei ecranizări), iar Carl Morck, detectivul care se ocupă de caz, o colecție monumentală de clișee: lup singuratic, cam dintr-o bucată, incomod cu șefii și colegii, măcinat de vinovăție după ce partenerul său e împușcat și el nu reușește să îl ajute, părăsit de nevastă, cocoș, cu o atitudine de superioritate de multe ori neîntemeiată față de cel care îi ajunge, improbabil, partener.

Pe scurt:

Incomodul detectiv Carl Morck e promovat șef al noului Departament Q al poliției, dedicat cazurilor vechi nerezolvate. Promovat e mult spus, pentru că de fapt Carl Morck e tot departamentul… până la apariția unui imigrant misterios, angajat inițial ca om de serviciu, care se va dovedi în timp plin de reusrse nebănuite.

Primul caz de care cei doi ajung să se ocupe e cel al dispariției, cu cinci ani în urmă, a atractivei Merete Lynggaard, cu o carieră fulminantă în politică. Ultima dată văzută pe un vapor, împreună cu fratele ei handicapat, să fi alunecat Merete în mare, sau să fi fost poate împinsă? Dar atunci de ce cadavrul ei nu a fost descoperit niciodată? Și cine să fi fost misteriosul bărbat cu care tânăra pare să fi avut prima și singura ei relație romantică?

Primele sunt întrebări cu care se confruntă doar Carl, căci noi aflăm de la început că de fapt Merete a fost răpită și e ținută închisă într-o incintă în care presiunea crește anual cu câte o atmosferă. Iar cea de-a cincea aniversare urmează să fie și ultima, dacă detectivii nu vor reuși să descâlcească pe ultima sută de metri toate ițele afacerii. Rămâne în schimb o altă întrebare pentru Merete: cine a răpit-o și mai ales de ce?

Jussi Adler-Olsen, The keeper of lost causes (2007), trad. Lisa Hartford, ed. Dutton, 2011, 2,5*/5