Caiet online. A scrie înseamnă a te citi pe tine

Posts tagged ‘Marin Preda’

Statul nu-l merită toți proștii

Dar mai există printre noi, românii, o categorie de oameni care sînt chiar aşa cum îi vrea poetul, contemplativi… Tatăl meu era un astfel de om. Ar fi putut să stea pe prispa scăldată de soare, dacă nu s-ar fi lăsat noaptea, nu ore, ci zile întregi, spectacolul lumii, atît cît se vedea de pe prispa lui, fiindu-i absolut suficient ca să-l uimească şi să-l încînte fără slăbire. Mama era disperată, fiindcă ştia că nu e un leneş şi că îşi crescuse copiii cu ciomagul, să muncească, să se „arănească”. Da, îi spunea el mamei, dar asta nu înseamnă că munca era valabilă şi pentru el şi că statul îl merită toţi proştii. Nu orice nerod are dreptul să stea şi să caşte gura. La muncă!

Şi avea dreptate, fiindcă din contemplarea lui s-a născut gîndirea lui originală, care atrăgea şi fermeca lumea, descreţind frunţile, şi făcîndu-i nu o dată pe unii dintre ei să simtă că valoarea omului nu stă în cumularea de bunuri, care era singura care conta pentru cei mai mulţi, ci în minte, adică în spirit, valoare care îi deosebea cu adevărat de boii pe care îi înjugau.

Marin Preda, Imposibila întoarcere, 1971 (CE NE SPUNE ORION?)

Anunțuri

Acolo unde cimitirul e mai aproape de vederea omului

E cazul să exprim aici o îndoială cu privire la formula de existenţă a orăşeanului comparată cu aceea a omului care trăieşte într-un sat. Trebuie să te saturi de oraş ca să începi să reflectezi la modul de viaţă în comunităţi mici, în care individualismul e moderat de privirea vecinului sau de ochii uliţei, care te vede cînd pleci de-acasă şi cînd te întorci. Dacă nu eşti atent, ţi se aud şi şoaptele, fără să mai vorbim că toată lumea ştie cum îţi creşti copiii, cum te porţi cu părinţii şi cum îţi iubeşti nevasta.

[…] cimitirul e mai aproape de vederea omului, şi perspectiva lui îl face pe om mai senin, fiindcă ştie ce-l aşteaptă. Cu alte cuvinte, omul îmi pare într-o astfel de colectivitate mai liber, în timp ce în marile aglomerări se crede nemuritor. Or, cine nu-şi cunoaşte condiţia e mai robit de ea, mai captiv, prins cum e într-un program de ucidere a timpului care îl abate fără greş de la reflecţie şi cîştigarea unui echilibru biruitor.

Marin Preda, Imposibila întoarcere, 1971 (OAMENI CUNOAȘTEM?)

Moralistul fără putere de convingere

Morala constituie pentru artă o primejdie pe care mulţi o subestimează, arta se apropie mai mult de natură prin cruzimea ei infantilă decît morala, care e creaţia spiritului uman matur, împins de nevoia de a pune ordine în viaţa afectivă şi a ţine în frîu instinctele. Uneori ea devine necruţătoare, tinzînd la suprimarea totală a instinctelor, ca şi cînd fără ele fiinţa umană ar putea supravieţui.

[…]

Opera de artă e seducţie, şi cînd conţine în ea elemente prea vizibile ale unei morale oricît de fascinante, această seducţie se micşorează. Scriitorii obsedaţi de mari aspiraţii morale sacrifică o parte din seducţia naturală a artei, pîndind însă tot timpul să nu ucidă în ei pe artist, fără de care nici moralistul n-ar mai avea nici o putere de convingere.

Marin Preda, Imposibila întoarcere, 1971 (PERSPECTIVA DE A DEVENI MORALIST)

Atît de bătrîni fiind atît de tineri

Stăteam rezemat de bancă şi mă uitam, în timpul orelor, la profesori fără să-i văd şi adesea fără să-i aud, copleşit de acest sentiment divin care ne face atît de bătrîni fiind atît de tineri şi din care ni se formează pentru totdeauna idealurile şi visurile. Totul e posibil pentru noi. De ce nu? Şi una din cele mai frumoase ore din cei patru ani de şcoală normală pe care i-am urmat nu se poate reda, fiindcă relief au numai lucrurile negative, iar lumina din sufletul nostru, cu cît e mai puternică, cu atît mai mult subţiază toate contururile din amintire şi ne descurajează să le reconstituim.

Marin Preda, Imposibila întoarcere, 1971 (CONFESIUNI VII, O ORĂ DE ISTORIE)

Locul de refugiu al problemelor insolubile

Se spune de obicei că există o nostalgie a paradisului pierdut, care este copilăria. În realitate copilăria este locul de refugiu al problemelor insolubile. Omul matur sau chiar foarte tînăr descoperă, de pildă, condiţia sa, că mai devreme sau mai tîrziu, fericit sau nu, bun sau rău, el trebuie să moară. Şi-şi aduce aminte că odinioară această mare trecere se putea face surîzînd.

Marin Preda, Imposibila întoarcere, 1971 (ADEVĂR Şl ÎNCHIPUIRE)

Structurile de propagandă din cultura românească

Sau „Despre niște disperați, neînțeleși”

A citit cineva Moromeții în liceu sau a învățat despre ei în termeni de „lumea calmă, oarecum prosperă, idilică a interbelicului”? OK – Ilie Moromete ca prototip al „tăranului român autentic”, hâtru și inteligent, asta e adevărat. Dar cine a ascuns partea cu sărăcia, munca multă, impozitele împovărătoare, mirajul Bucureștilor, demagogia partidelor vremii, conflictele sociale?

Voi vă simțiți înșelați de „profesorii de română cu amăgirile lor”?

PS De Ilya Muromets, personaj legendar al folclorului rusesc, nu știam nici eu. Deși acum, citind despre el pe Wikipedia, parcă îmi amintesc niște povești cu el ca personaj principal, citite în copilărie. Până acum însă nu am făcut niciodată legătura, pentru că nu i-am ținut minte numele (presupunând că acesta a fost citat exact și în traducerea românească). Interesantă dovadă de oportunism filo-rus din partea lui Marin Preda.

Nor de etichete