O miniatură infantilă

Istoria pe care Tertuliano Maximo Afonso are misiunea s-o predea e ca un bonzai căruia, din când în când, i se tund rădăcinile, ca să nu crească, o miniatură infantilă a giganticului arbore al timpului, locurilor și toate câte se întâmplă în ele, privim, vedem inegalitatea mărimilor și ne oprim aici, aruncăm o privire la alte diferențe, nu mai puțin demne de reținut, de exemplu, nici o pasăre, nici măcar pricăjita de pasăre colibri, n-ar reuși să-și facă cuib în ramurile unui bonzai și, dacă e adevărat că la umbra mică a acestuia, presupunând că are suficient frunziș, poate să se adăpostească o șopârliță, mai mult ca sigur că reptilei îi rămâne vârful cozii afară. Istoria pe care o predă Tertuliano Maximo Afonso, o recunoaște el însuși și nu se va sfii s-o mărturisească dacă-l veți întreba, are o cantitate imensă de cozi rămase afară […]

Jose Saramago, Omul duplicat, 2003 (p. 16)