Caiet online. A scrie înseamnă a te citi pe tine

Posts tagged ‘Ovid S. Crohmălniceanu’

Amintiri deghizate

Ca mulți dintre cei a căror întâlnire cu literatura română a fost decisiv intermediată de manualele școlare (vorba vine), imaginea mea despre marii noștri scriitori e una vagă și excesiv de deformată de ceea ce ei au scris și eu am citit. E drept, am avut norocul de a avea un profesor de română al cărui intrument de muncă nu era niciodată manualul (de asta m-am și corectat mai sus), un profesor care ne-a surprins în câteva rânduri imitând efectele oratorice ale lui G. Călinescu la catedră, spunându-ne un basm despre nașterea lui Eminescu, îndemnându-ne să căutăm Povestea poveștilor a lui Creangă, citind pagini întregi din filosofia lui Blaga ori povestindu-ne câte o anecdotă despre un autor sau altul. Dar chiar și așa, e greu să vezi pe un Sadoveanu, Arghezi, Preda sau Ion Barbu ca pe oameni vii și nu ca pe niște nume pe coperțile unor cărți.

Iată de ce m-am bucurat să pun mâna pe Amintirile deghizate ale lui Ovid. S. Crohmălniceanu, profesor, publicist și important critic literar. E vorba de o colecție de amintiri, anecdote și însemnări despre o parte din scriitorii pe care Crohmălniceanu i-a cunoscut personal. Iar lista e impresionantă, de la cei amintiți mai sus la mulți alții. Toți prind viață – cu bune și cu rele, cu povești amuzante sau triste – în oglinzi așezate abil în fața noastră de autor, cu o peniță sigură și uneori necruțătoare.

E o lectură pasionantă și pe care o recomand atât celor interesați de literatură, cât și celor pur și simplu curioși în legătură cu natura umană și mondenitățile unor altor vremuri.

La capitolul minusuri? Primul ar fi acela că se citește printre rânduri un al doilea scop al cărții, acela de a justifica și pune în context “colaboraționismul” unora din scriitori pe timpul comuniștilor. Iar minusul vine din faptul că primul care trebuie să se justifice e chiar Crohmălniceanu, și deși o face cu o eleganță impecabilă, fără a insista prea mult și fără a-și nega păcatele, e imposibil ca asupra cititorului să nu se strecoare umbra bănuielii că “amintirile” nu sunt doar “deghizate”, ci și, pe ici pe colo, cosmetizate.

De altfel amărăciunea criticului în fața acuzatorilor grabnici și neștiutori în a umbla cu nuanțe e transparentă pe tot parcursul cărții, pentru a deveni în ultimele ei rânduri chiar dramatică.

Un al doilea minus vine nu din ceea ce este cartea de față, ci exact din ceea ce nu este ea. Nu e o istorie literară, așa că cititorului căruia îi lipsește contextul unele din istorisiri și descrieri s-ar putea să i se pară prea lapidare.

În fine, al treilea minus ține de stilul pe alocuri sec cu care Crohmălniceanu își deșartă tolba de povești. Chiar și așa, lectura rămâne plăcută și nici un moment plictisitoare, dar parcă simți câteodată că scrisă istorisirea nu are verva și șpilul pe care ar avea-o spusă în șarjă.

 

Amintiri-deghizate

Ovid S. Crohmălniceanu, Amintiri deghizate (1994), ed. Humanitas, 2012, 4*/5

 

Au mai scris despre carte: Valentin / Costi Rogozanu / Cosmin Ciotloş

Anunțuri

Nor de etichete