Caiet online. A scrie înseamnă a te citi pe tine

Posts tagged ‘Ron McLarty’

The longer you wait

The longer you wait and put off the nice things you should do on a regular basis, the harder it is to do them, until finally you have to force yourself to be nice, to be thoughtful, and it isn’t easy, because you’re embarrassed about not having done those easy, nice things in a natural kind of way. Also, the people who you’re nice to come to expect your regular niceness. That’s it in a nutshell.

Ron McLarty, The Memory of Running (2004)

Anunțuri

The Memory of Running

Mi-a plăcut această carte care pare să se vrea a fi film (poate pentru că autorul ei e un scriitor eșuat în actor?), mi-a plăcut pentru că e sinceră, foarte umană, amestecă într-un mod special realul cu teritoriul mai puțin afectat de constrângeri al poveștii, e demonstrativă fără a fi enervantă, e sensibilă și frumoasă. E ciudat că era cât pe ce să rămână doar citită, nu și tipărită: noroc cu Stephen King care vorbind despre ea a adus-o în atenția editorilor (alt capitol care pare a fi luat dintr-un film).

Pe scurt:

Smithy Ide, personajul principal al romanului, este prototipul ratatului “perfect”: fără prieteni, fără vreo prietenă, trecut de 40 de ani, obez, cu o slujbă oarecare într-o fabrică de jucării, refugiat în alcool.

Într-un accident de mașină ambii săi părinți mor. Întors acasă după înmormântare Smithy descoperă o scrisoare care îl anunță că o morgă din Los Angeles a identificat-o (după amprenta dentară) pe sora lui, dispărută cu mulți ani în urmă. Beat, Smithy se urcă pe vechea lui bicicletă din copilărie și pedalează la întâmplare departe de casă. E începutul unei călătorii de-a lungul Americii, plină de tot felul de peripeții, înâlniri semnificative, un lent proces de regăsire interioară și povestea redepănată de Smithy a sorei sale, Bethany, bolnavă de schizofrenie.

Iar Smithy “I don’t know” descoperă pe parcurs nu doar o cale de a face pace cu trecutul, ci și o dragoste care aduce cu ea speranța unui viitor.

Sigur, procedeul e de o simplitate în fața cărora unii vor strâmba din nas, dar personajul principal vede totul cu ochi de copil – și astfel te cucerește. Călătoria sa nu este o fugă de trecut sau de realitate – dimpotrivă, un ritual de purificare și închiderea unei paranteze. Pentru a ști cine ești trebuie să te povestești, pare a zice iar și iar această carte, ai nevoie de alții pentru a te vedea, singurătatea nu poate rezista cuvintelor, de suferim suferim toți, viața e frumoasă chiar și așa.

O să o pun pe același raft cu: Oameni și șoareci (John Steinbeck), Forrest Gump (Winston Groom), Culoarul morții (Stephen King), Eleganța ariciului (Muriel Barbery).

Ron McLarty, The Memory of Running (2004), 4*/5

Despre aceeași carte: bookreporter / about.com

Nor de etichete