Caiet online. A scrie înseamnă a te citi pe tine

Posts tagged ‘Simona Antonescu’

Toate lucrurile au pe dedesubt o urzeală

Nu era dintre cei care-și râdeau de semne și minuni. Nu era nici dintre cei care nu porneau la drum decât după împlinirea unui complicat ritual care cuprindea vreo față bisericească, o căldărușă cu apă și nesfârșite cântări psalmodiate tărăgănat. Se mulțumea numai să privească cu încredere în el și să ia aminte la cele câteva încredințări cu care venise pe lume. Una dintre ele era aceea că toate lucrurile au pe dedesubt o urzeală și că – dacă vrei să-ți conduci viata pe loc trainic – atunci trebuie să iei aminte cam pe unde ar fi urzeala și să împletești tot pe ea, și nu pe alături. Orice clădise vreodată fără a lua seama pe unde se află țesută urzeala, se năruise și se destrămase ca și cum ar fi fost înălțat pe nisip.

Simona Antonescu, Hanul lui Manuc (2017), editura Polirom, 1999

Reclame

Hanul lui Manuc – o istorie tumultoasă și cu tâlc

Aflată deja la a treilea roman ancorat în istoria mai îndepărtată sau nu a Bucureștiului, Simona Antonescu pare să își fi găsit aici o nișă proprie și fertilă. „Formulei” scriitoarei i se poate adăuga amestecul abil între materialul documentar și ficțiunea romantică, între istoria „mare” și detaliile vieții de zi cu zi, exploatarea atentă a eșalonului secund al personajelor fiecărei epoci, compoziția de mari dimensiuni, un limbaj bogat și uneori liric, dar nu exagerat.

„Hanul lui Manuc”, publicat în 2017, ne poartă cu mai bine de două secole în urmă, în vremea războiului ruso-turc, terminat cu pierderea Basarabiei. Figura lui Manuc, bogat și influent negustor și dregător, cu relații și la Poarta Otomană, și la ruși, și la curtea domnitorului Țării Românești, nu doar că trezește curiozitatea cititorului care e imposibil să nu fi auzit de celebrul său han din capitală, dar se dovedește și pretextul perfect pentru a preda o lecție complicată de istorie care împletește intrigile lui Napoleon cu conflictele din Istanbul și cu ambițiile tânărului țar Alexandru I, dar și cu ienicerii răzvrătiți ai lui Pazvante Chioru sau haiducii lui Iancu Jianu.

Dacă istoria reprezintă axa principală a cărții, ea se împletește cu alte două secundare: una născută din interesul autoarei pentru detaliul de epocă (de la descrierea unei nunți sau a „păzitului usturoiului’, la bragagiul cu cobiliță din Istanbul sau la scandalul refacerii ulițelor Bucureștiului, de care iată că nu am scăpat până în zilele noastre) și alta din curiozitatea cu care încearcă să își imagineze viața femeilor vremii (de la țigăncușa roabă chemată noaptea să „frece picioarele” boierului, și fetița săracă vândută de părinți pentru a ajunge în haremul sultanului, la boieroaica ce la treizeci și ceva de ani se trezește că luată cu treburile casei a uitat de idealurile din adolescență, și la jupânița cea mică, ce se visează haiduc luptând cu sabia în mână împotriva invadatorilor, și se îndrăgostește cu adevărat de unul din ei).

Mi-a plăcut cartea și o recomand cu căldură oricui e interesat să învețe ceva despre trecut.

Din păcate nu pot să nu îi aduc și câteva reproșuri.

Unul ține de structura cărții, oarecum dezlânată. Suntem purtați din București pe moșia Mironeștilor, din Istanbul la Rusciuc, din odăile secrete în care se negociază tratatul de pace în odăile la fel de secrete ale haremului sultanului, de la secretele negoțului și ale construcției hanului lui Manuc, la povestea frăției de sânge născute în copilărie între acesta și pașa de la Rusciuc, socoteala muncilor agricole se amestecă cu nemulțumirile ienicerilor, o poveste tragică de dragoste, fapte de vitejie și un copil din flori. Autoarea încearcă să lege toate acestea cumva împreună, dar cumva forțat. În încercarea de a strecura în carte cât mai multe detalii de epocă și cât mai multe perspective se pierde ceva din cursivitatea acțiunii și din profunzimea personajelor. Pentru unii cititori cartea poate deveni pe alocuri ușor plictisitoare, iar cei care o vor deschide în căutare de aventuri s-ar putea să fie dezamăgiți.

Al doilea ține de perspectiva romantică și ușor comodă cu care e scrisă cartea, care e imposibil să nu îți sară în ochi mai ales în opoziție cu pragmatismul detaliilor istorice. Foametea acelor ani e trăită în mare parte în bucătăria totuși încă îmbelșugată a boierului, toate personajele sunt zugrăvite fie în negru, fie în alb, dragostea e curată și împărtășită, alesul inimii jupâniței se dovedește un viteaz fără egal, interesele negustorești ale lui Manuc parcă înclină mai puțin decât dorința de a curma un război ca acela în care i-a fost ucisă familia, etc.

Am apreciat însă detaliul tainic sub semnul căruia e scrisă cartea: credința că trecutul știut sau neștiut ne determină pe noi cei de acum. Detaliu care singur m-a făcut să îi dau o steluță în plus.

Simona Antonescu, Hanul lui Manuc (2017), editura Polirom, 1999, 4*/5

Au mai scris despre carte: Semne bune /  Dorina Dănilă / Filme-Cărți

Nor de etichete